Volei | Ultima etapă din sezonul regulat. În Bănie vine Rapidul

0
413

SCM Universitatea Craiova primește vizita formației Rapid București în ultima etapă din sezonul regulat al Diviziei A 1. Meciul este programat de la ora 19:00, în Sala „Ion Constantinescu” din Valea Vlăicii.

Craiova este pe locul 5 și are șanse mici să treacă de Dinamo, care întâlnește CSU UV Timișoara, pe teren propriu. Trupa lui Dănuț Pascu are cu două puncte mai puțin decât gruparea bucureșteană și poate urca pe locul 4 doar în cazul unei victorii de 3 puncte, coroborat cu o victorie puțin probabilă a timișorenilor.

Rapid sosește în Bănie din postură de câștigătoare a Cupei României și visează la locul 2 la finalul primei părți a campionatului. Giuleștenii au câștigat la mijlocul săptămânii restanța contra Timișoarei (3-1) din runda cu numărul 15.

Dănuț Pascu a prefațat întâlnirea cu Rapid

Dănuț Pascu, antrenorul formației craiovene, este convins de valoarea echipei giuleștene și speră la un joc bun din partea băieților săi.

„Rapid este o echipă foarte bună, demonstrează acest lucru faptul că au câștigat și Cupa României. Evoluția din ultimele meciuri confirmă valoarea lor. Nu ne sperie acest lucru, noi nu avem nimic de pierdut, configurația clasamentului nu se schimbă pentru noi indiferent de rezultat. Va fi un meci liber din punct de vedere psihic și sper să facem un joc bun.”

Rapid a câștigat de trei ori împotriva Craiovei, fără set pierdut

În tur, Rapid s-a impus cu 3-0 (25-18, 25-1, 25-20), punând atunci capăt unei serii de șase victorii consecutive ale oltenilor. Cele două echipe s-a întâlnit și în sferturile de finală ale Cupei României, iar de fiecare dată a câștigat Rapid cu același 3-0! (26-24, 25-20, 25-18 la Craiova; 25-21, 25-23, 25-16 la București).

Divizia A 1 – ultima etapă din sezonul regulat

MARȚI, 11 MARTIE
Unirea Dej – Steaua București 0-3 (18-25, 12-25, 24-26)

SÂMBĂTĂ, 16 MARTIE
15:00 Dinamo București – CSU UV Timișoara
18:00 U Cluj – SCM Zalău
18:00 CSM Constanța – Corona Brașov
18:00 Arcada Galați – Explorări Baia Mare
19:00 SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA – Rapid București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.