Sport Club Municipal (SCM) Craiova vine cu vești bune la finalul anului 2023. Internaționala muntenegreancă Dijana Mugoša și-a prelungit contractul cu clubul din Bănie pentru încă două sezoane. Anunțul a fost făcut în această seară pe pagina oficială a clubului.
Mugoša a sosit în 2022 de la RK Podravka Koprivnica, însă a ratat primul sezon din cauza unei accidentări. Extrema stângă a Craiovei face un sezon perfect până acum în Liga Florilor, iar la Campionatul Mondial a fost cea mai bună marcatoare a Muntenegrului.