Liga 1: Ionuț Vînă: „Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor din club pentru că au avut și au încredere în mine”

0
375

Ionuț Vînă a semnat pe 4 ani cu Universitatea Craiova și a fost prezent la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Botoșani din etapa a 3-a a Ligii 1.

Noul jucător al oltenilor a spus că este pregătit să debuteze în tricoul alb-albastru, dar asta depinde doar de decizia staff-ului tehnic.

„Sunt foarte fericit că am ajuns la Craiova, o echipa foarte mare. Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor din club pentru că au avut și au încredere în mine. Sper să le răsplătesc această încredere și să facem lucruri frumoase împreună. M-au primit foarte bine și vreau să îi răsplătesc prin antrenamente bune, prin jocuri bune și să ne îndeplinim obiectivele. Eu sunt ok, am făcut toate pregătirea cu FCSB. Sunt entuziasmat, încerc să mă pregătesc cât mai bine, iar staff-ul va decide cine va juca și cât va juca”, a spus Ionuț Vînă.

Ionuț Vînă va purta tricoul cu numărul 10 la Universitatea Craiova, cel purtat de Alexandru Cicâldău până la transferul la Galatasaray.

Universitatea Craiova joacă duminică acasă cu FC Botoșani, de la ora 19.15.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.