România a cucerit 29 de medalii (8 de aur, 14 de argint şi 7 de bronz) la Campionatele Balcanice de atletism pentru seniori, desfăşurate sâmbătă şi duminică pe Cluj Arena din Cluj-Napoca.

FOTO: FRA

În clasamentul pe medalii, Ucraina a ocupat primul loc, cu 12-13-7, urmată de Turcia, 9-2-10, şi România.

La ediţia a 73-a a Campionatelor Balcanice în aer liber au participat aproximativ 300 de sportivi din 12 ţări, România aliniind 64 de sportivi, potrivit site-ului FRA.

Medaliile de aur ale României au fost obţinute, sâmbătă, de Rareş Toader la aruncarea greutăţii, de Claudia Bobocea la 800 m şi de ştafeta feminină de 4×100 m, în timp ce duminică au urcat pe prima treaptă a podiumului Alin Alexandru Firfirică (disc), Bianca Florentina Ghelber (ciocan), Andreea Apachiţe (greutate), Daniela Stanciu (înălţime), Claudia Bobocea (1.500 m).

Argintul a fost câştigat sâmbătă de Roxana Rotaru la 3.000 m, Andreea Iuliana Lungu la disc, Mihai Cristian Pîslaru la 400 m, Elena Adelina Panaet la 3.000 m obstacole, de Nicolae Soare la 5.000 m şi de Florentina Iuşco la triplusalt, iar duminică de Răzvan George Roman (decatlon), Florin Alexandru Vişan (triplusalt), ştafeta masculină de 4×400 m, Anamaria Nesteriuc (100 m garduri), Ioana Diana Ţigănaşu (greutate), Camelia Florina Gal (200 m), Florentina Budică (heptatlon) şi ştafeta feminină de 4×400 m.

Medaliile de bronz au fost cucerite de Sanda Belgyan la 400 m garduri, de Ioana Plăvan la aruncarea suliţei, de Andreea Marina Baboi la 100 m şi de ştafeta masculină de 4×100 m, sâmbătă, şi de Sergiu Ursu (disc), Alexandru Gheorghe Tache (triplusalt) şi Florentina Iuşco (lungime), duminică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.