sâmbătă, aprilie 25, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Fotbal | Echipa Națională: Victorie mare pentru România

România a învins Austria cu scorul de 3-2, în deplasare, în etapa a doua din Liga B – Grupa 1 din UEFA Nations League.

FOTO: PROSPORT

Meciul de la Klagenfurt a început practic de la 1-0 pentru tricolori. Denis Alibec a deschis scorul în minutul 3, jucătorul lui Astra Giurgiu l-a învins pe Schlager cu un șut plasat, de la marginea careului de 16 metri Austriecii au răspuns imediat și au dat-o în bară la lovitura de cap a lui Hinteregger (9). Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 17. Lainer l-a servit ideal pe Baumgartner, care a înscris din voleu.

Partea a doua a jocului a început ca și prima. Tricolorii au marcat la cinci minute de la reluare, Dragoș Grigore a înscris din 6 metri, după o lovitură liberă executată de pe partea stângă de Maxim.

Maxim a mărit avantajul românilor cu un lob superb, după o greșeală uriașă a lui Posch, în minutul 70, iar Austria a redus din handicap după golul nou intratului Onisiwo (81).

AUSTRIA: A. Schlager – Ulmer, Hinteregger, Posch, Lainer – Grillitsch (81, Trimmel), Baumgartlinger (60, Onisiwo) – Baumgartner, X. Schlager – Sabitzer – Gregoritsch (74, Grbic). Selecționer: Franco Foda.

ROMÂNIA: Tătărușanu – Burcă, Chiricheș (74, Nedelcearu), Grigore, Bancu – Maxim, Crețu, Stanciu – Deac (40, Iancu), Alibec (68, Pușcaș), Coman. Selecționer: Mirel Rădoi.

Arbitri: Glenn Nyberg – Mahbod Beigi și Andreas Söderqvist; R –  Mohammed Al-Hakim (toți din Suedia).

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare