Formația cehă Slovan Liberec, cu Alexandru Băluță pe teren până în minutul 59, a învins cu scorul de 2-0 gruparea Varnsdorf (locul 13 în liga a doua din Cehia), într-un meci amical disputat înaintea reluării campionatului din Cehia, informează site-ul oficial a lui Slovan.
Goluri au fost marcate de Kamso Mara (3 – 11 m) și Imad Rondic (48).
FC Slovan: Knobloch (46. Nguyen) – Mikula, Kacharaba, Karafiát, Hybš (46. Fukala) – Malinský, Hromada (46. Alibekov), Mara (73. Michal), Pešek (59. Zeman) – Băluță (59. Beran) – Rondić (73. Mashike).
Varnsdorf: Samoel – Heppner, Bláha, Lehoczki, Breda D., Schon, Barac, Micovčák, Rudnytsky, Kocourek, Kouři
Campionatul ceh de fotbal, suspendat de la jumătatea lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua pe 23 mai, iar fostul jucător al Universității Craiova, Alexandru Băluță va fi primul care va juca și un meci oficial. Liberec se deplasează la Teplice pentru o restanță o restanță din runda cu numărul 24.
Formația interenaționalului român ocupă locul 7 în Fortuna Liga (prima ligă cehă).