Atletism: Președintele FRA, în vizită pe șantierul stadionului de atletism din Craiova: „Aveți o bază sportivă cum nu am mai văzut, Nu știam că lucrările sunt așa de avansate”

0
578

Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism, a viziat, luni, împreună cu oficialitățile locale din Craiova, șantierul de la stadionul de atletism din Bănie. Acesta s-a arătat încântat de ceea ce a văzut și a avut doar cuvinte de laudă. Craiova poate găzdui pe noua arenă competiții interenaționale, iar o primă variantă ar fi chiar Balcaniada.

„Aveți o bază sportivă cum nu am mai văzut. Chiar nu vreau să vă laud, dar faptul că aveți și sală și stadion și pistă de atletism, cu siguranță va întregi partea de sport la Craiova. Deja concurați cu cele mai bune baze din România. Rentru atletism, sunteți în top! Nu știam că lucrările sunt așa de avansate. Eu am auzit că doriți să faceți deschiderea în primăvara aceasta, dar știți cum se mai zice, politicieni povestesc, dar astăzi treaba este clară. Sunt foarte încântat de faptul că aveți și o pistă de încălzire pe care mi-aș dori să o acoperiți, pentru că dă un plus mare față de foarte multe stadioane. Viitorul sportului este la comunitățile locale, de aici trebuie să plecăm. Noi am și început o campanie, împreună cu consiliul federal, să mergem cumva către autorități. Aici este un exemplu clar de bună practică. Faptul că se va da în folosință cu tot cu dotări înseamnă un lucru foarte mare. vă propun o deschidere cu o competiție pentru copii sau chiar una mai mare. federația română își doreește să vă sprijine, poate invităm și cluburi din străinătate, din Bulgaria și Serbia. Dar este foarte bine că inaugurați stadionul cu tot ce are. Înainte se făcea construcția, după care se cumpărau panourile, se venea cu băncile… faptul că aveți și dotările înseamnă extraordinar de mult. vă mulșțumesc și că ați făcut apel la federație să vină și ea cu ceea ce poate, legat de regulament, organizare, calendar și ce competiții putem să facem. Sunteți într-un stadiu foarte bun”, a spus Florea.

Președintele Federației a fost încântat să afle și că stadionul va fi dat în folosință cu tot cu dotări și a venit cu propunerea ca la deschidere să fie organizată o competiție de copii sau chiar de o avengură mai mare.

„Aveți o comunitate foarte bună de atleți la Craiova. Acum 20-30 de ani, Craiova a fost extraordinar de în față cu performanțele și cred că acest stadion va readuce din nou comunității de atleți acea dorință de a face atletism. Înainte făceam doar crosuri, lucruri care nu necesită bază sportivă. Pot să le transmit acum tuturor celor din Craiova, dar și din județele alăturate că baza de atletism de aici este foarte bună și se vor muta destul de multe competiții, de nivel național, la Craiova. Ține și de Consiliul Federal, dar acum sunt destul de multe argumente să aducem aici competiții naționale și internaționale. Chiar ne gândim la o Balcaniadă. Oricum, pentru anul viitor, sezonul este deschis, așteptăm ofertele dumneavoastră”, a conchis șeful FRA. 

Ordinul de începere a lucrărilor a fost înaintat executantului la data 13.06.2019, iar durata de execuție este de 10 luni. Valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 46.518.437 lei cu TVA. Investitia este suportata din bugetul local.

Date tehnice:
Arie teren 54 762,0 mp
Arie Construcții Desfășurată Corpuri A,B,C,D 9.873,70 mp
Arie Construcții Desfășurată Corp E (Nou) 233,2 mp
Total Arie Construcții Desfășurată rezultat 10 105,9 mp
Suprafață tartan (competiție, warm-up) 10.255,00 mp
Suprafață gazon – Teren Competiție 7.910,00 mp
Suprafață gazon – Teren Warm-up 5.240,00 mp
Clădirea principală a gradenelor (Corpuri A,B,C,D) va găzdui peste 5000 de locuri pentru spectatori (aprox. 5015), și dotări pentru sportivi, arbitri, media etc., necesare desfășurării unor competiții omologate.
Copertină montată pe o structură metalică deasupra corpurilor B și C.
Instalație de nocturnă pentru terenul de competiție formată din 5 stâlpi de iluminat completată de reflectoare montate pe copertina aferentă tribunei oficiale.
Instalație de nocturnă pentru terenul de încălzire formată din 6 stâlpi de iluminat.
Zona de concurs
– pista de alergare standard cu 8 culoare de alergare
– groapă cu apă pentru cursa de alergare peste obstacole.
– 2 instalații pentru săritura în lungime și triplu salt în aceeași direcție, alăturate,
cu zone de aterizare la fiecare capăt , pentru a permite desfășurarea de simultană a două
competiții cu aceleași condiții pentru atleți.
– 2 instalații pentru săritura în înălțime.
– 2 instalații pentru săritura cu prăjina în aceeași direcție, alăturate, cu zone de aterizare
la fiecare capăt, pentru a permite desfășurarea de simultană a doua competiții cu aceleași condiții pentru atleți.
– 1 instalație combinată pentru aruncarea discului și ciocanului.
– 1 instalație pentru aruncarea discului în direcția opusă instalației combinate
– 2 instalații pentru aruncarea suliței, amplasate câte una în capetele opuse ale terenului.
– 2 instalații pentru aruncarea greutății.

FOTO: Ana Maria Gebăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.