echipa de volei feminin SCMU Craiova © FOTO: Ionuț Greere / SPORTUL DOLJEAN

Voleibalistele de la SCMU Craiova au pierdut primul meci al sezonului în Divizia A 2 Vest. Fetele antrenate de Lucian Zlotea au cedat în deplasare, scor 3-0, în fața celor de la CSU Medicina Tg. Mureș.

Situția pe seturi a fost: (25-13, 25-19, 25-17).

Lucian Zlotea a început cu: Constantinescu, Matei, Truță, Zlotea, Brabete, Marciu – Chifu (L). Au mai intrat: Mănuc, Rizan.

Craiovencele vor juca în ultima etapă a turului pe teren propriu, sâmbăta viitoare, în compania formației CSS Turda.

„Cum am declarat zilele trecute, a fost un meci extrem de greu. Echipa din Târgu Mureș arată foarte bine, are un lot tânăr, dar bine pus la punct, cu jucătoare de mare perspectivă, componente ale lotului național de tineret. Știam ce ne așteaptă, și că va fi foarte greu să obținem un rezultat pozitiv, însă prestația noastră a fost una destul de slabă. Din păcate nu am reușit să strângem rândurile, am început meciul foarte prost, iar pe durata întregii partide am făcut foarte multe greșeli . Rezultatul este unul care reflectă realitatea. Trebuie să recunoaștem că echipa adversă a fost mai bună, dar, totodată, trebuie să analizăm fiecare dintre noi și să realizăm că a fost cea mai slabă prestație  a noastră în acest sezon. Sper să tragem concluziile adecvate după acest eșec, și să reușim să redresăm repede situația pentru că ne așteaptă încă un meci dificil, sâmbătă, contra Turdei, de data aceasta acasă”, a declarat după meci Lucian Zlotea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.