Liga 1: Meciul cu Dinamo se va juca la Severin !

0
430

Ceea ce parea a fi doar un zvon a devenit realitate. Meciul Universitatea Craiova – Dinamo București, programat luni, 4 noiembrie, de la ora 20.30, se va disputa la Drobeta Turnu Severin.

Oficialii oltenilor au anunțat astăzi printr-un comunicat că este imposibil să se joace pe Oblemenco și că meciul se va disputa pe arena din Severin. Craiovenii și-a luat din timp măsurile de precauție și a trimis o înștiințare către LPF prin care au cerut omologarea stadionului de 20.000 de locuri.

COMUNICATUL CRAIOVEI

„Cu „câinii” la Severin. Cu toate promisiunile făcute de cei implicați, meciul cu Dinamo București este practic imposibil să se desfășoare pe stadionul Ion Oblemenco. Astfel, pentru a pregăti cum trebuie organizarea meciului, clubul Universitatea Craiova face următoarele precizări:

– Abonații și suporterii care au achiziționat deja bilete sunt așteptați oricând la oricare dintre punctele de vânzare ale clubului pentru a intra în posesia unei invitații într-un loc similar din Stadionul Municipal Drobeta Turnu Severin. Cei care au achiziționat deja bilete pot opta și pentru varianta în care li se returnează banii.
– Abonații clubului Universitatea Craiova care doresc să beneficieze în mod gratuit de transport dus-întors la meci trebuie să se prezinte până vineri, 1 noiembrie 2019, la unul dintre punctele de vânzare pentru înscrieri.

Biletele pentru Craiova – Dinamo pot fi achiziționate de la toate punctele de vânzare ale clubului (magazinul oficial, magazinul mobil și Sala Polivalentă), de la partenerii Eventimși online. De asemenea, biletele pot fi achiziționate și de la casa de tichete a stadionului „Municipal” din Drobeta Turnu Severin, zilnic, în intervalul orar 10:00 – 19:00.

Împreună răpunem „câinii roșii” în cel mai așteptat meci al rundei cu numărul 15 din Liga I. Închide televizorul și vino la Severin alături de alb-albaștri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.