Liga 1: Craiova a dezamăgit la Cluj

0
259
FOTO: ucv1948.ro
FOTO: ucv1948.ro

Universitatea Craiova a pierdut la Cluj, meciul disputat în compania formației CFR, în ultima etapă a turului Ligii 1. Campioana României a câștigat cu scorul de 2-0.

Jocul oltenilor a lăsat de dorit, trupa lui Victor Pițurcă nu a expediat niciun șut pe spațiul porții lui Arlauskis. Golurile gazdelor au fost marcate în decurs de doar 8 minute, Lasina Traore (70) și Bilel Ormari (78) au adus victoria clujenilor.

Goran Zakaric a debutat la Craiova. Jucătorul bosniac a avut și o şansă bună, dar a şutat neinspirat, la o fază la care Arlauskis a ieșit greșit pe o centrare a lui Vătăjelu.

Pentru Universitatea Craiova urmează un alt meci în deplasare, primul al returului, la Clinceni.

CFR CLUJ – U CRAIOVA 2-0 (0-0)
CFR: Arlauskis – Susic, Vinicius, Boli, Camora – Itu (27, Păun), Culio, Hoban – Costache, Traore (72, Omrani), Pereira (83, Djokovic). Antrenor: Dan Petrescu.
U CRAIOVA: Pigliacelli – Vlădoiu, Acka, Bălaşa (65, Kelic), Vătăjelu -Măţel, Cosic, Cicâldău – Zakaric (80, Bărbuț), Ivan, Mihăilă (55, Fortes). Antrenor: Victor Pițurcă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.