FOTO: FRF.RO

Echipa națională de fotbal a României a obținut prima în preliminarile Campionatului European din 2020, 4-1 cu Insulele Feroe. Nicușor Bancu a fost integralist, iar Alexandru Cicâldău a fost introdus în minutul 68.

România și-a făcut meciul ușor încă din prima repriză, tricolorii au reușit să marcheze de trei ori în decurs de 7 minute. Ciprian Deac a deschis scorul în minutul 26, apoi Keşeru a risipit repede orice emoţie, atacantul lui Ludogorets a reușit o dublă (29, 33).

Tot în prima repriză oaspeții au reușit golul de onoare, prin Davidsen, dintr-o lovitură de la 11 metri, acordată după ce Moți l-a tras de mână pe Olsen (40).

Forcing-ul tricolorilor a continuat și în cea de-a doua parte a meciului. Contra l-a introdus la Ianis Hagi în locul lui Benzar, fiul „Regelui” fiind aproape de primul gol la prima reprezentativă în minutul 51. Pușcaș a reușit golul partidei, șut perfect din afara careului de 16 metri, cu o execuție superbă, de la marginea careului.

ROMÂNIA – FEROE 4-1 (3-1)

România: Tătăruşanu – Benzar (46, Hagi), Grigore, Moţi, Bancu – Deac, Stanciu (78, Man), R. Marin, Chipciu – Puşcaş, Keseru (69, Cicâldău). Antrenor: Cosmin Contra.

Feroe: Nielsen – Sorensen, Gregersen, Faero, Davidsen – Bartalstovu (67, Frederiksberg), B. Olsen, Vatnsdal (27, Baldvinsson), Joensen – Hansson (77, Vatnhamar), K Olsen. Antrenor: Lars Olsen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.