Echipa de volei masculin SCMU Craiova va înfrunta sâmbătă, de la ora 18.00, CSA Steaua București, în Sala Polivalentă.
Atât Craiova, cât și Steaua au nevoie de toate punctele puse în joc pentru a se apropia și mai mult de obiectivele impuse, iar de aceea spectacolul de la acest meci va fi garantat. Dănuț Pascu, antrenorul formației oltene, a prefațat jocul cu Steaua București și a vorbit puțin despre jocurile care vor urma în play-off.
„Se pare că am început să ne revenim, am jucat bine în ultimele trei meciuri. Doua dintre ele au fost dificile, cel de la CSM și meciul de acasă cu Dinamo. Aceste victorii ne dau încredere pe viitor, iar pe mine, ca antrenor, înseamnă că echipa s-a așezat, că am revenit la forma competițională de care aveam nevoie pentru a câștiga următoarele meciuri. Urmează un meci care trebuie tratat cu toată seriozitatea, pentru că Steaua este o echipă care luptă până la capăt, nu are ce pierde, vine puțin motivată aici, pentru că are puțină presiune pentru locul 6, iar de aceea mă aștept la un duel dificil. În play-off nu va mai exista meci ușor, fie că jucăm acasă sau în deplasare, iar noi trebuie să strângem rândurile foarte mult și să facem performanță la această echipă„, a declarat Dănuț Pascu, antrenor SCMU Craiova.
Jocul dintre SCMU Craiova – Steaua București contează pentru etapa cu numărul 20 din campionatului național de volei masculin – Divizia A 1.