Handbal (F) | EHF Cup: Deme Dumitrescu: „Fachinello se va impune mai mult ca sigur la Craiova”

0
945
Costin Dumitrescu, antrenor secund SCM Craiova | Foto: Tiberiu Cocora
Costin Dumitrescu, antrenor secund SCM Craiova | Foto: Tiberiu Cocora

SCM Craiova a reușit să transfere patru jucătoare noi, cu ajutorul cărora speră să se mențină pe aceeași linie și să facă din nou performanță la nivel înalt.

Costin Dumitrescu a vorbit la conferința de presă premergătoare meciului cu Nykøbing din grupa D a Cupei EHF și despre aceste mutări din tabăra olteană.

Anunțăm cu mare placere patru transferuri pe care am reușit să le facem în această perioadă scurtă, pe ultima sută de metri. Ion Valentina, o jucătoare provenită de la HCM Craiova, care a fost la centrul de excelență Râmnicu Vâlcea și am reușit să o aducem acasă, Roxana Stanciu, care vine de la Steaua București și cele două jucătoare cu experiență mare, pe care sperăm că ne putem baza în viitorul apropiat, Mariana Costa și Leonida Fachinello. Suntem deosebit de bucuroși că am reușit aceste transferuri. Lotul era strâmtorat numeric, am avut probleme și cu desfășurarea antrenamentelor, dar odată cu noul an sperăm să scăpăm de aceste ghinioane”, a declarat Costin Dumitrescu, antrenor secund SCM Craiova.

În continuare vor lipsi Ana Maria Țicu și Cristina Zamfir, dar cu siguranță cele două jucătoare cu experiență care ni s-au alăturat vor suplini locurile lipsă și ne vor ajuta în meciurile următoare. Din punct de vedere tactic, au nevoie de puțin timp ca să se acomodeze cu stilul nostru, dar suntem încrezători că totul va fi bine. Fachinello poate să joace pe oricare dintre posturile de la 9 metri, este o jucătoare cu experiență și știe handbal. Se va impune mai mult ca sigur la Craiova”, a adăugat Costin Dumitrescu.

SCM Craiova va debuta în grupele Cupei EHF sâmbătă seară, de la ora 19:15, împotriva formației daneze Nykøbing Falster Håndbold.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.