Liga 3: Florin Spînu: „Avem gânduri mari cu această echipă, ne gândim chiar și la o promovare”

0
1146
Florin Spînu, președinte CSO Filiași / FOTO: IONUȚ GREERE
Florin Spînu, președinte CSO Filiași / FOTO: IONUȚ GREERE

Florin Spînu, președintele formației CSO Filiași, a fost prezent la emisiunea „Repriza de Sud”, de la Alege TV, și a făcut bilanțul sezonului 2016-2017 și a vorbit și despre viitorul echipei doljene. La CSO Filiași se fac calcule pentru a forța promovarea în sezonul următor.

„A fost un final de sezon liniștit, dar nu pot să spun că sunt mulțumit de rezultatele din returul campionatului. În schimb, în prima parte, cu un pic mai mult noroc, puteam termina, chiar pe locul doi. În retur lotul a suferit câteva modificări, a plecat atacantul și totodată golgheterul seriei, Alex Fotescu, și băieții noștri nu au mai fost la fel de eficienți în fața porții, deși ocazii și-au creat destule la fiecare meci. Nu am avut omul de gol. O pierdere a fost și Daniel Bălașa din defensivă, asta din pricina unor probleme personale. La finalul turului eram una dintre echipele cu apărarea cea mai bună, cu foarte puține goluri primite, dar în retur povestea a fost cu totul alta. Norocul nostru a fost cu Sorin Mogoșanu, care este un portar de mare calitate și care ar putea să apere la Liga I fără probleme. Referitor la poziția din clasament, sunt total nemulțumit, pentru că obiectivul nostru era clasarea în primele șapte echipe“, a punctat Florin Spînu.

„Odată cu terminarea campionatului trebuie să pregătim deja viitoarea ediție și urmează să creionăm lista cu jucătorii doriți, să vedem unde ne vom pregăti și unde vom juca. Am avut o ședință cu antrenorul Florin Șoavă și cu domnul primar Costeluș Gheorghe și am dezbătut problemele echipei. Avem gânduri mari cu această echipă, ne gândim chiar și la o promovare și urmează să prezint eu costurile pentru următorul campionat pentru a promova, inclusiv costurile cu ceea ce înseamnă Liga a II-a. Până pe 15 iunie vom ști, cu siguranță, care va fi obiectivul nostru și ce avem de făcut“, a afirmat conducătorul Filiașului în cadrul emisiunii „Repriza de Sud“, de la Alege TV.

Doljenii se vor întoarce acasă din sezonul viitor al Ligii 3 și nu vor mai juca în exil meciurile de pe teren propriu. De când a promovat în al treilea eșalon, CSO Filiași nu a jucat în fața proprilor suporteri. Braliștița și stadionul „Chimia” de la Combinat au găzduit pe Neacșu &co.

„Proiectul stadionului nostru din Filiași este gata și urmează să intre la licitație. În prima fază o să avem 1.500 de locuri pe scaune. Clădirea cu vestiarele este gata, mai trebuie decât să o mobilăm. Am putea să jucăm din toamnă acasă, dar pentru asta trebuie să se pună rulouri de gazon, ceea ce ar fi extraordinar, dar să vedem ce decizie se va lua. Dacă se va merge pe ideea însămânțării, probabil că o să jucăm turul în exil, iar returul acasă. Ne dorim din suflet să jucăm în fața suporterilor noștri. La un joc acasă, la Filiași, am avea, cu siguranță, peste o mie de spectatori“.

Înregistrarea emisiunii o puteți urmări – AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.