joi, aprilie 30, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Baschet: Trupa lui Kakiouzis dă mâine piept cu CSM Ploiești

Baschetbaliștii revin în Sala Polivalenta Craiova. Formația antrenată de Michalis Kakiouzis primește vizita formației CSM Petrolul Ploiești în etapa cu numărul 24 din Liga Națională. Startul partidei este programat de la ora 18:00.

Craiova are două meciuri mai puțin disputate și într-o ierarhie intermediară ocupă locul 4 în LNBM, cu 14 victorii și 7 înfrângeri. De partea cealaltă, prahovenii au un bilanț de 10-11 (31 de puncte) – locul 10. Și Ploieștiul are două meicuri mai puțin disputate.

Michalis Kakiouzis, antrenorul grupării din Bănie, a prefațat duelul cu CSM Ploiești în cadrul unei conferințe de presă:

„Jucătorii mei s-au pregătit bine în această săptămână. Venim după victoria de săptămâna trecută, aşa că avem toată încrederea și cred că vom arăta bine la următorul meci. Echipa este într-o formă bună. În jocul precedent am avut o repriză secundă excelentă, când am reuşit să şi întoarcem soarta meciului în favoarea noastră. Este normal să fie şi suişuri şi coborâşuri într-un campionat, dar avem încredere că putem face meciuri bune”.

În tur, într-un meci disputat pe 20 noiembrie 2021, SCM Universitatea Craiova se impunea la Ploiești cu scorul de 96-77.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare