joi, aprilie 30, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

VIDEO FOTO Ministrul Ionuț Stroe: „În viitor vom avea un bazin de dimensiuni semiolimpice acoperit”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a susținut, joi, o conferință de presă la Craiova, unde a vorbit și despre soarta ștrandului Tineretului. Acesta a anunţat, în mod oficial, că doreşte să le facă o surpriză oltenilor şi să reabiliteze ştrandul Tineretului, astfel încât, în viitorul apropiat, Craiova să deţină un „bazin de dimensiuni semiolimpice“.

„Vom avea un bazin acoperit, de dimensiuni semiolimpice. Anul viitor, cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții, vor realiza o investiție care se va ridica la câteva milioane de euro și care, practic, va completa puzzle-ul infrastructurii sportive din Craiova. Cel mai probabil, ca fi unul dintre cele mai moderne din țară. Ceea ce va oferi aceasta investiție într-un an, un an și jumătate, va fi un lucru extraordinar pentru orașul nostru. Astăzi vă vom prezenta nota conceptuală pe care o vom avansa Companiei Naționale de Investiții.”

„Am demarat deja demersurile oficiale de peste o lună. Cel mai probabil, la anul, acest obiectiv va beneficia de pe urma acestei investiții pe care o vom face. Este un concept ultramodern, care acoperă acest bazin, îl modernizează și îl aduce la standarde europene. De asemenea, ne dorim să transformăm acest bazin care, la ora actuală, este abandonat de foarte mulți ani, într-un spațiu nu numai de antrenament, ci și într-unul de agrement”, a anunţat Ionuţ Stroe.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare