
Veste proastă pentru iubitorii baschetului craiovean. Croatul a Ivan Siriscevic semnat un contract cu formația BCMU FC Argeș Pitești după ce în sezonul 2017/18 a jucat pentru SCM Universitatea Craiova.
În vârstă de 31 ani, Siriscevic evoluează la pozițiile 3-2. În stagiunea precedentă, Ivan a avut 20.4 puncte, 5.1 recuperări, 2.8 pase decisive și 1.0 intercepții pentru 19.7 la eficiență în peste 31 minute pe meci.
De-a lungul celor 15 sezoane la nivel de seniori acesta a jucat pentru KK Split (Croația), Široki Primorka (Bosnia), Kecskemét (Ungaria), BC Timișoara (România), Oberwart Gunners (Austria), Cibona Zagreb (Croația), Mitteldeutscher BC (Germania), GKK Šibenik (Croația).


