miercuri, aprilie 29, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Liga 1: Craiova revine de la 0-1 și câștigă într-o manieră entuziasmantă | Universitatea – Viitorul 3-1

Craiova – Viitorul 3-1 / Liga 1, etapa 20 – Foto: Ionuț Greere

Universitatea Craiova a învins campioana Viitorul, într-unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale sezonului, scor 3-1, după ce la pauză oaspeții conduceau cu 1-0.

Trupa lui Hagi a fost cea care a deschis scorul cu 3 minute înainte de finalul primei. Țucudean l-a învins pe Calancea cu o execuție acrobatică. Până la gol, alb-albaștrii au fost la un pas de a deschide scorul în minutul 37, când Mitriță a șutat de la 17 metri cu efect la colțul din dreapta, însă mingea a lovit bara. De partea cealaltă, oaspeţii au reuşit să marcheze, prin Ţucudean, dar reuşita a fost corect anulată, pentru un offside la Măţan.

Craiova a restabilit egalitatea în urma unui penalty, dictat după un henț al lui Țîru, fază la care fundașul oaspeților a fost și eliminat. A executat cu precizie Mitriță, iar stadionul a luat foc. Oltenii au trecut în avantaj după doar două minute.  Bancu a marcat din apropiere, cu o execuţie simplă, după ce Zlatinski a tras în bara transversală. Scorul final a fost stabilit de Bărbuț, abia intrat pe teren, care a marcat din 6 metri, după o acţiune superbă a lui Bancu pe partea stângă.

În ultimul sfert de oră fiesta s-a declanșat în tribune, cu celebrele valuri mexicane, care nu s-au mai văzut în Bănie de ani buni.

GALERIE FOTOAICI

UNIVERSITATEA CRAIOVA – FC VIITORUL 3-1 (0-1)

Universitatea Craiova: Calancea – Datkovic, Kelic, Briceag – Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu (’90+1, M. Roman) – Al. Băluță, Burlacu (’73, R. Popa), Mitriță (’68, Bărbuț). Antrenor: Devis Mangia.

FC Viitorul: Tordai – Lopez, Țîru, Hodorogea, De Nouvier – Cicîldău, Mladen (’46, T. Băluță), Cr. Ganea – Mățan (’60, Horj), Vînă (’69, Eric), Țucudean. Antrenor: Gică Hagi.

Cartonașe galbene: Mitriță ’35, Martic ’72 / Țîru ’24, ’57, Mladen ’26.

Cartonaș roșu: Țîru ’57.

Au arbitrat: Horațiu Fesnic – Alexandru Cerei, Ciprian Danșa; Marian Balaci.

Observatori: Cristian Nica, Marin Petrache.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare