Norvegia, victorie categorică în sferturi: 32-23 cu Muntenegru și calificare în semifinalele Campionatului Mondial

0
339
FOTO: IHF

Naționala feminină a Norvegiei continuă seria impresionantă de rezultate la Campionatul Mondial, reușind calificarea în semifinalele ediției Germania și Olanda 2025 după un succes clar, 32-23 (19-11), împotriva Muntenegrului. Scandinavele au ajuns astfel în penultimul act pentru a șaptea oară în ultimele opt ediții, singura excepție fiind locul 5 obținut în 2013.

Cu trei titluri mondiale și două medalii de argint în ultimii 15 ani, Norvegia își asigură deja minimum locul 4 și se pregătește acum pentru duelurile de la Rotterdam, unde portărița Katrine Lunde, aflată la final de carieră internațională, speră la o ultimă medalie în tricoul naționalei.

Atmosferă incendiară la Dortmund

Chiar dacă Germania își asigurase deja locul în final four, atmosfera din Westfalenhalle a rămas electrizantă. Aproximativ 800–1.000 de fani norvegieni, mulți îmbrăcați în galben-negru – culorile Borussiei Dortmund – au creat o ambianță de meci mare, scandând pe toată durata partidei și intonând inclusiv melodii ale celebrului folkist norvegian Halvdan Sivertsen.

Susținerea tribunei a fost resimțită rapid pe teren. În minutul 12, Norvegia conducea deja cu 7-3, după reușita lui Anniken Wollik, iar șapte minute mai târziu Maren Aardahl ridica ecartul la 13-5. Defensiva, coordonată excelent de Aardahl, împreună cu intervențiile portarilor Katrine Lunde și Eli Marie Raasok, a închis practic culoarele adversarelor încă din start. Muntenegru a înscris primul gol abia aproape de minutul 5, când era deja condusă cu 4-0.

Partida s-a transformat rapid într-o demonstrație de forță din partea Norvegiei, care a confirmat încă o dată profunzimea lotului și nivelul superior de joc arătat pe toată durata turneului.

Muntenegru, în top 8 și cu gândul la viitor

Pentru Muntenegru, sfertul de finală a arătat limitele actuale în fața unei echipe aflate la apogeu. Totuși, clasarea în primele opt echipe ale lumii reprezintă un rezultat încurajator pentru selecționerul Suzanna Lazovic, care începe ciclul olimpic cu un grup tânăr și promițător.

Norvegia se va duela în penultimul act cu câștigătoarea dintre Olanda și Ungaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.