Baschet | Final 4 CR: Final 4 Cupei României se joacă și pentru Beatrice

0
457

În dimineață zilei de 16 ianuarie, flăcările mistuiau mare parte din casă din Craiova în care Beatrice Miruna Mareș, o elevă în vârstă de 18 ani, locuia împreună cu bunica ei. Din fericire, cele două au scăpat cu viațăînsă au rămas pe drumuri, în plină iarnăÎn fosta lor locuința, aproape tot ce a scăpat de văpăi a fost deteriorat de apă folosită de pompieri.

După nefericitul eveniment, bunica a fost internată în spital, unde i s-a amputat o porțiune a unui picior, o rană mai veche agravându-se în zilele ulterioare incendiului.

Beatrice este în clasa a XII-a și mai are doar câteva luni până la examenul de bacalaureat. „Nu îmi doresc nimic altceva decât  pot reveni, împreună cu bunicaîn căsuța noastră, iar apoi   pot concentra 100% pe studii și examen”, ne-a spus tânăra.

În ajutorul familiei au sărit voluntarii Asociației „Ajutor Divin”, care au demolat ruinele arse, au cărat molozul în centrele speciale de colectare, au curățat spațiile neafectate ale casei și acum sunt pregătiți  înceapă reconstrucția zonelor din clădire care au fost mistuite de flăcări.

În speranța  lucrările de reconstrucție se vor putea finaliza cât mai repede și, astfel, viață lui Beatrice va reveni la normal, SCM Craiova a decis  doneze tinerei premiul în bani oferit de Superbet participanților la turneul Final Four al Cupei Românei la baschet masculin – Craiova 2022.

𝐃𝐚𝐜ă ș𝐢 𝐭𝐮 𝐯𝐫𝐞𝐢 𝐬ă 𝐥𝐞 𝐚𝐣𝐮ț𝐢 pe Beatrice și bunica ei, poți efectua o donație în contul RO73BTRLRONCRT0493720001

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.