Serie A: Dramă în Cagliari – Parma. Rezumatele de ieri din Italia, programul de azi

0
348
FOTO: Parma Calcio 1913

Cagliari a câștigat cu 4-3 meciul cu Parma, într-un duel pentru evitarea retrogradării, sâmbătă seara, într-un meci din etapa cu numărul 31 din Serie A.

FOTO: Parma Calcio 1913

A fost un final nebun. Parma se afla în avantaj cu 3-2 în momentul în care s-a intrat în minutele suplimentare, însă gazdele au marcat de două ori și au câștigat jocul.

Pezzella a marcat n minutul 5 pentru Parma cu un șut de la marginea careului, iar Juraj Kucka a majorat avantajul oaspeților în minutul 31. Slovacul a finalizat o pasă cu capul de la Cornelius. Sarzii au revenit în joc până la pauză, Leonardo Pavoletti l-a învins pe Sepe cu o lovitură de cap (39).

Dennis Man a refăcut diferența de două goluri în minutul 59, cu un șut fără speranțe Vicario. Răzvan Marin a răspuns cu un un șut în forță de la marginea careului în minutul 66 (2-3). Sarzii au dat lovitura în prelungiri. Pereiro l-a învins pe Sepe (90+1), iar Cerri a trimis în plasă centrarea lui Pereiro (90+4).

Răzvan Marin a fost integralist la Cagliari, Dennis Man a fost titluar și schimbat 72, iar Valentin Mihăilă a intrat la pauză – la Parma.

Crotone, fără Denis Drăguș în lot, a pierdut pe teren propriu, scor 2-1, meciul jucat în compania lui Udinese.

Rodrigo de Paul a deschis scorul pentru friulani cu patru minute înainte de pauză, iar Simy a marcat din nou pentru Crotone, din lovitură de la 11 m, în minutil 68. A fost al 7-lea meci consecutiv în care atacantul nigerian a punctat.

Verona a condus cu 1-0 la Genova, însă Sampdoria a revenit după odihnă și a câștigat în final cu 3-1.

Jakub Janko (46), Gabbiadini (73-pen) și Thorsby (82) au marcat pentru învingători, golul oaspeților a purtat semnătura lui Darko Lazovic (13).

Sassuolo s-a impus cu scorul de 3-1 în meciul disputat pe teren propriu cu Fiorentina. Vlad Chiricheș a fost integralist la gazde.

Gruparea viola a condus la pauză cu scorul de 1-0, Giacomo Bonaventura a înscris în minutul 31 din pasa lui Ribery. Gazdele au beneficiat în partea a doua a jocului de două lovituri de la 11 m în decurs de doar trei minute, iar Domenico Berardi a întors scorul pe tabela de marcaj (59, 62). Maxime Lopez a stabilit scorul final cu un șut din marginea careului (75).

Duminică se joacă următoarele jocuri:

13:30 AC Milan – Genoa (Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport +)
16:00 Atalanta – Juventus (Digi Sport 1, Telekom Sport  1, Look Sport +)
16:00 Bologna – Spezia
16:00 Lazio – Benevento (Telekom Sport 2)
19:00 Torino – AS Roma (Digi Sport 2, Telekom Sport  2, Look Sport)
21:45 Napoli – Inter (Digi Sport 3, Telekom Sport  2, Look Sport)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.