Chindia Târgoviște a învins Universitatea Craiova cu scorul de 1-0, sâmbătă seara, într-un meci contând pentru runda a 25-a a Ligii 1. Meciul s-a disputat la Buzău.
Ambele combatante au făcut o primă repriză care trebuie uitată cât mai repede.
Situația nu s-a schimbat nici în partea secundă, dar lucrurile s-au tensionat pe parcurs. Centralul Istvan Kovacs a refuzat oltenilor o lovitură de la 11 m, după ce Ivan a fost faultat în careu de către Dulca. La poarta cealaltă s-a arătat punctul cu var, arbitrul din Carei a considerat că Papp l-a incomodat în mod voit pe Iacob. Iacob și-a asumat responsabilitatea executării, dar a tras în transversală.
Chindia a dat lovitura de grație în minutul 79. Jucătorul împrumutat de la Viitorul și-a spălat păcatele după ratarea penalty-ului și l-a învins pe Pigliacellii după ce s-a jucat cu apărarea prea visătoare a Craiovei.
Chindia: Aioani – Căpuşă, Piţian, Celea, C. Dinu – Dulca, V. Raţă (88, Kocic), P. Iacob, Dumitraşcu – D. Popa (55, Neguț), D. Florea (74, Berisha). Antrenor: Emil Săndoi.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (82, Fedele), Papp, M. Constantin, Bancu – Mateiu (73, Tudorie), Nistor – Căpăţână (60, Camara), Cicâldău, Baiaram (73, Screciu) – Ivan (82, Vătăjelu). Antrenor: Marinos Ouzounidis.
Arbitri: Istvan Kovacs – Ovidiu Artene, Vasile Marinescu
Cartonașe galbene: Iacob, Dumitrașcu / Mateiu