vineri, aprilie 17, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Volei (F): SCMU Craiova a pierdut în decisiv la Oradea

echipa de volei feminin SCMU Craiova © FOTO: Ionuț Greere / SPORTUL DOLJEAN

Echipa de volei feminin SCMU Craiova a pierdut sâmbătă,  în deplasare, meciul cu formaţia CSU Oradea, cu scorul de 2-3, într-o confruntare din cadrul etapei cu numărul 7 a Diviziei A2 Vest.

Scorul pe seturi a fost: 18-25, 25-20, 18-25, 25-18, 15-8.

„A fost un meci foarte disputat, exact cum ne așteptam. Spre deosebire de meciul din tur de la Craiova, unde am câștigat cu 3-0, echipa din Oradea a revenit în formație completă și asta s-a simțit. În primul meci au lipsit câteva jucătoare dintre care una era de bază. Meciul în sine a fost unul frumos și disputat, cu multe faze de joc spectaculoase și răsturnări de scor. Am avut pe parcursul jocului un blocaj foarte bun, serviciul la fel, deși în ultimele două seturi am scăzut eficiența acestuia. Din păcate nu am reușit să ne adaptăm tactic la anumite situații de joc, să putem contracara ofensiva celor de la Oradea. În setul final diferența s-a făcut din cauza erorilor la primirea din serviciu de partea noastră. Ca și concluzie , nu știu dacă putem spune că am pierdut două puncte sau am câștigat un punct, pentru că echipa gazdă a jucat foarte bine, și, la felul cum s-au bătut pentru fiecare punct, meritau să câștige. Cred ca e un rezultat corect până la urmă. Mai avem 3 etape de disputat, nu am făcut încă niște calcule exacte, dar știu că o victorie de trei puncte astăzi ne asigura locul doi în grupă, pentru accesul direct la turneul semifinal. Acum, probabil va trebui să câștigăm patru puncte din următoarele trei partide pentru a fi siguri de locul 2. Sperăm ca săptămâna viitoare, pe 14 decembrie, când vom juca acasă cu Timișoara, să obținem trei puncte și să ne apropiem de obiectiv”, a declarat Lucian Zlotea.

Pentru formația pregătită de Lucian Zlotea urmează meciul cu Politehnica Timișoara, programat sâmbătă viitoare, în Sala „Ion Constantinescu”.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare