FOTO: Ionuț Greere

Pentru meciul cu HC Zalău, din etapa a 24-a a Ligii Florilor la handbal feminin, dar și pentru celelalte două meciuri din finalul campionatului, Bogdan Burcea nu se va mai putea baza pe cele două brazilience, dar nici pe Jelena Trifunovic.

Deonise Fachinello și Mariana Costa au părăsit gruparea gruparea din Bănie, în vreme jucătoarea din Serbia s-a operat la Zagreb și va pierde acest final de campioant.

Într-un interviul acordat pentru colegii de la Oltenia TV, Bogdan Burcea a prezentat situația Jelenei Trifunovic și motivele despărțirii de jucătoarele „carioca”.

„Jelena (n.r. Trifunovic) s-a operat la Zagreb. Eu cred că a făcut eforturi mari ca să ne ajute, iar acum am condiserat că este timpul să facă acest pas. Risca ca în orice moment, chiar la mers, să i se rupă tendonul. Am decis să o protejăm și să o avem 100 % pentru sezonul viitor. 2 luni va dura refacerea completă”, a declarat Bogdan Burcea pentru Oltenia TV.

Referitor la cele două jucătoare din Brazilia, tehnicianul craiovean a punctat că despărțirea s-a făcut de comun acord.

„Am ales pe cale amiabilă să ne despărțim de cele două jucătoare din Brazilia. Au fost sub așteptările mele din punct de vedere al performanței, au înțeles situația, că noi ne dorim perfromanță și susținem financiar doar performanța.”

Partida dintre SCM Craiova și HC Zalău este programată duminică, de la ora 11.00, în Sala Polivalentă din Bănie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.