Liga 1: Concluziile etapei a 3-a a Ligii 1

0
460

S-a terminat și a 3-a etapă a noului sezon din Liga 1. După cum am mai zis și în edițiile precedente, toate echipele s-au egalizat, majoritatea formațiilor din play-out-ul sezonului trecut având un început foarte bun de sezon. FCSB și CFR Cluj au obținut primele victorii din noul campionat, în timp ce Universitatea Craiova a înscris primele sale goluri.

Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-2 (Mitriță 21,35 / Fulop 11, Miron 54)

Etapa cu numărul 3 a debutat cu partida de pe Ion Oblemenco, dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani. Gazdele au izbutit să înscrie pentru prima dată în noul sezon, dar nu au reușit să obțină și prima victorie. Fulop  și Miron au adus un punct Botoșaniului, care rămâne pe podium și după această rundă. Universitatea Craiova a început partida cu 5 jucători Under 21, Valentin Mihăilă fiind printre cei mai remarcați la finalul întâlnirii.

Astra Giurgiu – Sepsi Sf. Gheorghe 1-1 (Buș 3 / Simonovski 61)

Ziua de sâmbătă a început cu meciul de la Giurgiu, acolo unde gazdele nu au reușit să obțină toate punctele împotriva celor de la Sepsi. Astra a deschis scorul repede, în minutul 3 și părea că se îndreaptă spre o nouă victorie, însă M. Simonovski a restabilit egalitatea în repriza secundă și astfel cei din Sfântu Gheorghe pleacă acasă cu un punct bine venit de pe terenul Astrei.

CFR Cluj – Concordia Chiajna 2-1 (Țucudean 54, Culio 74 / Batin 84)

Clujenii veneau după un meci destul de bun făcut pe terenul lui Malmo, în preliminariile Ligii Campionilor, acolo unde au obținut doar un rezultat de egalitate, insuficient pentru calificarea în play-off. Ardelenii au dominat pe tot parcursul partidei cu Concordia, prima repriză terminându-se cu un 0-0 mincinos. În partea a 2-a, Țucudean și Culio au adus liniștea pentru gazde, în timp ce Paul Batin a reușit golul de onoare pentru oaspeți. Astfel, CFR obține prima victorie din noul sezon și din mandatul lui Conceicao.

FC Hermannstadt – Dunărea Călărași 1-1(Blănaru 24 / Dobrosavlevici 90+1)

Duminică s-a disputat partida de la Tg. Mureș, dintre cele două nou-promovate: FC Hermannstadt și Dunărea Călărași. Gazdele au deschis scorul în minutul 24, prin jucătorul dorit de FCSB, Ștefan Blănaru, care și-a demonstrat calitățile ofensive și printr-un gol marcat cu călcâiul. Cei din Călărași au smuls prin extremis un rezultat de egalitate, Dobrosavlevici înscriind în primul minut de prelungiri și stabilind scorul final, 1-1.

FCSB – Poli Iași 4-0 (Gnohere 24, 58,Man 86, Moruțan 90+3)

FCSB trece printr-o perioadă destul de bună și obține a doua victorie consecutivă cu scorul de 4-0. După ce joi s-au impus în fața slovenilor de la Valenje, jucătorii lui Nicolae Dică s-au ridicat la un nivel destul de mare și în partida cu Poli Iași, făcând ca moldovenii să nu aibă nicio șansă la București. Dublă lui Gnohere și golurile lui Denis Man și Olimpiu Moruțan au făcut ca FCSB să se impună clar în partida dinaintea deplasării la Split, din turul 3 preliminar Europa League.

Viitorul –  FC Voluntari 2-0 (Vină 69 – 11), Drăguș 79)

Ziua de luni a debutat cu partida de la Ovidiu, dintre Viitorul Constanța și FC Voluntari. Gazdele au deschis scorul abia în minutul 69, prin golul marcat de Vină, iar apoi au închis meciul 10 minute mai târziu, prin reu’ita lui Drăguș, puștiul golgheter al lui Hagi. Viitorul a obținut prima victorie din noul sezon și a urcat până pe poziția a 9-a după primele 3 runde.

Gaz Metan Mediaș – Dinamo 3-2 (Olaru 7, M. Popescu (OG) 56, Fortes 58 /  Salomao 32, Moldoveanu 47)

Epilogul etapei s-a consemnat la Mediaș, unde am avut o partidă cu goluri multe și răsturnări de scor. Ambele formații erau fără înfrângere înaintea acestei etape și se anunța un meci interesant. Gaz Metan a punctat pentru prima dată pe tabelă în minutul 7, pentru ca dinamoviștii să egaleze până la pauză prin Salomao. Câinii roșii au trecut la conducere imediat după reluarea jocului, după ce Moldoveanu a fructificat simplu o centrare venită de pe partea stângă. Două minute le-a trebuit celor din Mediaș pentru a întoarce scorul, autogolul lui Popescu și reușită lui Fortes au făcut ca gazdele să obțină toate cele trei puncte și să se instaleze pe prima poziție la finalul rundei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.