Clubul Universitatea Craiova a anunţat prin intermediul site-ului oficial că jucătorul paraguayan Cesar Daniel Meza Colli a semnat un contract valabil pe 3 ani cu gruparea pregătită de Devis Mangia.

Fotbalistul cu dublă cetățenie, paraguayană și italiană, a evoluat pe parcursul carierei de fotbalist profesionist la formații de tradiție precum FC Cesena și Deportivo Alaves. Colli a evoluat, de asemenea, în 73 de partide din prima ligă a Azerbaijanului dar și în două meciuri din Serie A. În „dubla” din primul tur preliminar al acestui sezon UEFA Europa League, Colli a izbutit să marcheze două goluri și să ofere o pasă decisivă pentru fosta sa formație, FK Keshla.

Noul jucător al Craiovei nu își poate ajuta echipa în meciul din Europa League cu RB Leipzig pentru că deja a jucat în această competiție pentru formația azeră FK Keshla, dar își poate face debutul în meciul din Liga 1 contra celor de la Dunărea Călărași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.