vineri, mai 1, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Liga 1: Simon Măzărache și-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova

Simon Măzărache și-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova / FOTO: Ionuț Greere

Simon Măzărache și-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova și își caută o nouă echipă pentru a putea juca.

Chiar atacantul în vârstă de 25 de ani a fost cel care a cerut o despărţirea amiabilă pentru că-şi doreşte foarte mult să joace. De altfel, din acelaşi motiv a vrut anul trecut să meargă la Juventus Bucureşti, acolo unde a suferit o accidentare urâtă, fractură de tibie şi de peroneu, pe 9 decembrie.

Sosit în vara anului 2015 de la Muscelul Câmpulung, Simon Măzărache a jucat 53 de meciuri în tricoul alb-albastru și a marcat de 6 ori. Împrumutat la Juventus, Măzărache a înscris 3 goluri în cele 21 de partide disputate.

„Mai aveam un an de contract şi mi s-a propus chiar să prelungesc. Însă în acest moment probabil nu aş fi jucat, iar eu asta îmi doresc. Sunt ok, mi-am revenit total şi pot începe pregătirea la intensitate maximă. Ne-am despărţit în relaţii bune şi îmi doresc din suflet să revin la un moment dat la Craiova”, a spus Măzărache, citat de digisport.ro.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare