
Luni, 19 martie, SCM Universitatea Craiova primește vizita formației BC SCM Timișoara, într-o confruntare din cadrul etapei cu numărul 21 din sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculi. Startul partidei este programat la ora 18:00.
Formația pregătită de Rami Hadar ocupă locul 8, cu 9-10 la general, un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, timișorenii sunt pe 4 în LNBM, cu un activ de 14 victorii și 6 înfrângeri.
Ambele echipe vin după înfrângeri în ultima etapă de campionat. Craiovenii au cedat în fieful campioanei, 82-88, în vreme ce elevii lui Tudor Costescu au cedat pe teren propriu în fața celor de la Phoenix Galați.
Partida din Bănie va fi arbitrată de o brigadă formată din Alexandru Olaru, Bogdan Podar și Mate Andras Stretea. Comisar din partea FRB a fost delegat Doru Vinași.
Cele două combatante s-au întâlnit până acum de 3 ori în acest sezon competițional, două dintre acestea s-au disputat în Cupa României. Timișoara a câștigat duelul de la Craiova, la oltenii s-au revanșat pe Bega. În tur, într-un meci disputat pe data de 21 decembrie 2017, violeții s-au impus cu scorul de 107-95.
Istoricul confruntărilor directe este favorabil „Leilor din Banat”, care au câștigat 15 din cele 23 de întâlniri directe.
LNBM – Etapa 21
Vineri – 16 martie
Timba Timișoara – CSM CSU Oradea 74-105
Sâmbătă – 17 martie
Dinamo București vs BC Mureș 87-77 OT (73-73)
Phoenix Galați – U-BT Cluj-Napoca 73-76
BCM U FC Argeș Pitești – CSM Steaua București 77-80
Politehnica Iași – CSU Sibiu 67-89
Luni – 19 martie
SCM U Craiova – BC SCM Timișoara – (ora 18:00 – DigiSport 3)
CLASAMENT LNBM
Nr | Echipa | W/L | Puncte |
---|---|---|---|
1. | BC CSU Sibiu | 17/4 | 38 |
2. | CSM CSU Oradea | 15/6 | 36 |
3. | U-Banca Transilvania Cluj | 16/4 | 36 |
4. | BC SCM Timișoara | 14/6 | 34 |
5. | CSM Steaua Eximbank București | 14/6 | 34 |
6. | BCMU FC Argeș Pitești | 12/9 | 33 |
7. | CS Phoenix Galați | 10/11 | 31 |
8. | SCM U Craiova | 9/10 | 28 |
9. | BC Mureș Tg Mureș | 6/14 | 26 |
10. | BC Timba Timișoara | 5/15 | 25 |
11. | CS Politehnica Iași | 3/17 | 23 |
12. | CS Dinamo București | 1/20 | 22 |