vineri, aprilie 17, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Liga 1: Alexandru Mitriță, suspendat 2 etape de Comisia de Disciplină a FRF

Mijlocaşul formaţiei Universitatea Craiova, Alexandru Mitriță, a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a FRF cu două etape de suspendare şi 3.000 de lei penalitate sportivă pentru cartonașul roșu primit în pauza meciului de la Timișoara.

„În baza art. 63.1.b + 63.2.4.a, se sancționează jucătorul Mitriță Alexandru cu suspendare pentru două jocuri și o penalitate de 3.000 lei”, se menţionează în soluţia comisiei publicată, miercuri, pe site-ul oficial al LPF.

Alexandru Mitriţă a fost protagonistul meciului dintre ACS Poli Timişoara şi Universitatea Craiova, contând pentru etapa a 13-a din Liga 1. Fotbalistul de 22 de ani a provocat o eliminare, a fost înlocuit din cauza accidentării suferite la faza respectivă, apoi a sfârşit prin a primi la rândul său un cartonaş roşu, după o încăierare la vestiare.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare