Campionatul Balcanic de Atletism pentru seniori a avut loc în acest an în Serbia, la Novi Pazar, în zilele de sâmbătă și duminică.
La bilanțul generos al delegației României, care s-a clasat pe primul loc în ierarhia pe țări la medalii cu un total de 23 de distincții, au contribuit și trei sportivi ai CSM Craiova, dar și Roxana Ene de la CSU Craiova.
Singura medalie individuală obținută de atleții noștri a fost cea de bronz cucerită de Alexandru Corneschi la cursa de 3000 de metri cu timpul de 8 minute, 33 de secunde și 32 de sutimi.
Ana Maria Roșianu a urcat pe a doua treaptă a podiumului împreună cu ștafeta feminină de 4×100 de metri, în timp ce Daniel Budin a câștigat titlul balcanic cu ștafeta masculină de 4×100 de metri. Cei doi s-au clasat în primii opt la cursele individuale de 100 de metri, Roșianu ocupând locul patru cu timpul de 12 secunde și 7 sutimi, iar Budin situându-se pe poziția a șasea cu timpul de 10 secunde și 63 de sutimi.
Aruncătorii Ileana și Cosmin Sorescu au participat de asemenea la Balcaniada din Serbia, dar nu urcat pe podium fiind totuși foarte aproape de o medalie. Ileana s-a clasat pe locul cinci la aruncarea discului, în timp ce Cosmin a venit pe patru la aruncarea ciocanului.
Roxana Ene, legitimată la CS Universitatea Craiova, a câștigat titlul balcanic la ștafeta de 4×400 m și argintul în proba de 4×100 m. De asemenea, craioveanca s-a clasat pe locul 5 în proba de 100 m feminin, cu timpul de 12.07.