foto: UCV1948

Universitatea Craiova „a păstrat tradiția” și nu a reușit nici de data această să câștige pe terenul Botoșaniului. Moldovenii s-au impus cu scorul de 2-1, la primul meci cu Liviu Ciobotariu pe banca tehnică.

Gazdele au deschis scorul în minutul 25, prin Fabbrini, printr-o execuție de senzație și și-au mărit avantajul 10 minute mai târziu. Mihai Roman, jucător împrumutat de Universitatea la Botoșani, a centrat din rabbona, iar Fulop i-a luat fața lui Pigliacelli și a trimis cu capul mingea în poartă.

Oltenii s-au aruncat în atac în partea secundă și au redus din diferență în minutul79, prin Mateiu. Până la final, băieții lui Devis Mangia au ratat câteva ocazii să restabilească egalitatea. Dimitrov, Fedele și Koljic nu au fost în stare să îl învingă pe Pap.

Craiova putea beneficia și de 2 sau trei lovituri de la 11 m, însă Istvan Kovacs a închis ochii la hențul lui Papa și la o tragere de mână a lui Burcă la croatul Glavina.

FC BOTOȘANI – UNIVERSITATEA CRAIOVA 2-1 (2-0)

FC Botoșani: Pap – Patache, Miron, Burcă, Dumitraș (43, Chitoșcă) – Papa, Karaboue (85, Târșa) – Golofca (73, Ongenda), Fulop, Fabbrini – M. Roman. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

U Craiova: Pigliacelli – Dimitrov, Donkor, Kelic, Bancu – Mateiu, Cicâldău – Bărbuț (46, Meza Colli), Mihăilă (75, Fedele), Burlacu (62, Glavina) – Koljic. Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Patache, Golofca  / Mihăilă, Dimitrov, Bărbuț, Kelic, Bancu

Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene; Mihai Amorăriței.

Observatori: Florin Hâncu, Marin Petrache.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.