Etapa a 9-a s-a încheiat, iar liderul rămâne neschimbat. Cam asta este situația în Liga 1 după o bună parte din turul sezonului regulat. Dinamo a ajuns la 3 înfrângeri consecutive și se află într-o situație delicată în aceste momente, Universitatea Craiova a oferit un joc consistent pe teren propriu, în duelul cu FC Viitorul, iar FCSB s-a impus fără prea mari eforturi în meciul cu Dunărea Călărași.
Sepsi – FC Voluntari 1-1 (Tandia 90+6’/ Malfleury 28′)
Primul meci din etapă s-a disputat la Sfântu Gheorghe, acolo unde gazdele de la Sepsi au primit vizita Voluntariului. A fost o partidă pregătită foarte bine de ilfoveni, care și-am dominat adversarii în cea mai mare parte a meciului. Dar cum la omul sărac nici boii nu trag, FC Voluntari s-a văzut egalată în al 6-lea minut de prelungiri și astfel rămân fără victorie în actualul sezon.
Poli Iași – Dinamo 1-0 (Flores 38′)
Dinamo este de nerecunoscut. După două înfrângeri consecutive, la Craiova și pe teren propriu cu Astra, „câinii roșii” s-au văzut înfrânți și în Moldova, la Iași. Gazdele au dominat și au controlat partida cap-coadă, dinamoviștii terminând meciul fără a avea un șut la poarta adversă. După această înfrângere, Florin Bratu a fost demis din funcția de antrenor principal, locul acestuia fiind luat de fostul antrenor al Voluntariului, Claudiu Niculescu. Dinamo rămâne cu 10 puncte după nouă etape și coboară până pe poziția a 10-a, în timp ce Poli Iași ajunge la a 3-a victorie consecutivă în Liga 1.
FC Hermannstadt – CFR Cluj 0-1 (Țucudean 69′)
Un meci cu un deznodământ nefericit pentru echipa mai bună. FC Hermannstadt a fost învinsă pe teren propriu de campioana României, CFR Cluj, la capătul unei partide în care sibienii puteau să înscrie de mai multe ori și să obțină toate cele trei puncte. După o primă repriză cu gazdele la conducerea jocului și cu câteva ocazii destul de interesante, a venit o parte secundă mai echilibrată, dar asta până la golul Clujului, înscris de Țucudean. Finalul partidei a fost al sibienilor, dar fără rezultat pe tabela de marcaj.
FC Botoșani – Concordia Chiajna 0-2 (Marc 32′, Guessan 45′)
Problemele pentru FC Botoșani din acest sezon continuă și după meciul cu Concordia. Moldovenii au fost învinși pe teren propriu, cu scorul de 2-0 și rămân cu o singură victorie în primele 9 etape. Ilfovenii obțin prima victorie după un parcurs dezolant în ultimele trei etape: trei înfrângeri la scor de neprezentare cu Astra, Poli Iași și un Sepsi.
Universitatea Craiova – Viitorul 2-0 (Koljić 5′, 48′)
Ziua de duminică s-a încheiat cu unul dintre cele mai frumoase meciuri ale etapei. Universitatea Craiova s-a impus clar în fața Viitorului, după un meci aproape perfect făcut de olteni. Elvir Koljić pare să fie atacantul de care avea atâta nevoie formația olteană, acesta fiind desemnat cel mai bun om al meciului cu trupa lui Gică Hagi. Bosniacul a adus victoria Craiovei, el fiind jucătorul care a înscris ambele goluri în duelul de duminică seară. În timp ce Koljić ajunge la 4 reușite în ultimele 3 jocuri, Universitatea Craiova urcă până pe o poziție de play-off, înainte de derby-ul cu CFR, din etapa viitoare.
FCSB – Dunărea Călărași 2-0 (Man 8′, Tănase 45′ (P) )
FCSB rămâne pe primul loc și după partida cu Dunărea Călărași. Echipa antrenată de Nicolae Dică a învins-o pe Dunărea cu scorul de 2-0, la capătul unui meci destul de animat. Denis Man a deschis scorul repede pentru FCSB, în minutul 8, pentru ca Florin Tănase să dubleze avantajul înainte de pauză, din penalty. Repriza secundă fost total opusă, echipa antrenată de Dan Alexa fiind la conducerea jocului. Scorul a rămas neschimbat până la final, oaspeții fiind neinspirați în fața porții, dar totodată și lipsiți de puțin noroc.
Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș 3-0 (Bahamboula 40′, Roșu 63′, 75′)
Astra Giurgiu continuă seria bună și după meciul din etapa a 9-a, cu Gaz Metan. Astralii s-au impus cu 3-0, după o partidă controlată de la început. Gaz Metan a fost echipa mai activă în prima parte, cu câteva ocazii de gol, dar tot gazdele au deschis scorul înainte de pauză, la chiar primul șut pe spațiul porții. În repriză secundă, Roșu a mai punctat de două ori pe tabelă și astfel giurgiuvenii se așează confortabil pe poziția secundă, cu 17 puncte.