Isaac Donkor / FOTO: Ionuț Greere

Fundașul ghanez Isaac Donkor a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă. Noul jucător al Craiovei a vorbit despre decizia de a veni la Craiova și despre cât de greu să a fost să plece din Italia după 14 ani.

„A fost dificil să accept propunerea Craiovei. Am aflat că antrenorul este italian și am avut mai mult curaj. A fost o alegere mai ușor de făcut, când am aflat că mai sunt italieni la echipă sau români care au jucat în Italia. Nu este un pas în spate, fiindcă am venit în prima ligă, după ce am jucat în a doua divizie în Italia. Prima oară când a apărut varianta Craiova, mi-am adus aminte că este echipa care a jucat cu AC Milan în Europa League. Craiova nu este la nivelul lui Inter Milano, e adevărat,dar eu şi coechipierii mei vom încerca să ridicăm cât mai mult echipa”, a spus noul jucător al oltenilor.

Donkor a fost suprins de primirea avută și a rămas impresionat de stadionul „Ion Oblemenco. Poate evolua ca fundaş central dreapta la formaţia din Bănie. El va juca cu numărul 15 pe tricou.

„Nu mă așteptam să fiu așa bine primit de colegi. E normal cant te duci in alt club, colegii să fie reticenți. O să dau tot ce pot pe teren și promit că o să dau tot ce e mai bun pentru a răsplăti încrederea conducătorilor. „Nu am apucat să văd oraşul, dar toţi mi-au vorbit frumos de Craiova. Am văzut stadionul, care este unul extraordinar, cu adevărat frumos. Este dificil să găseşti un club în creştere cu un stadion aşa de frumos, sper să reuşim rezultate bune mai ales acasă”.

Ghanezul l-a avut coechipier pe Răzvan Popa la Inter şi adversar pe Pigliacelli, într-un meci din Serie B: „Am jucat cu Răzvan Popa la echipa a doua a lui Inter, dar nu am apucat să vorbesc cu el înainte să vin aici, fiindcă nu ştiam că joacă la Craiova. Preşedintele m-a informat şi sunt mulţumit că sunt din nou coechipier cu el. Nu se pune problema să-i iau locul lui în primul 11, va fi o concurenţă benefică, fiindcă şi eu joc tot fundaş dreapta în sistem cu trei apărători. Antrenorul va decide, important este să dăm totul pentru echipă. Am jucat în Serie B contra lui Pigliacelli, el era la Pro Vercelli, eu la Cesena, mă bucur că l-am regăsit aici”, a mai spus Donkor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.