Naționala României a pierdut sâmbătă cu Portugalia, scor 6-34, la Botoșani, meciul pentru primul loc din cadrul Grupei A a Rugby Europe Championship.
Stejarii nu au reușit niciun eseu în meciul cu lusitanii, singurele puncte au venit din două lovituri de pedeapsă tranformate de Alin Conache (21, 56). Portughezii au reuşit cinci eseuri, prin Rafaele Storti (14), Luka Begic (31), Nicolas Martins (42), Manuel Vareiro (64) şi Vasco Baptista (78), trei transformate de Sadro Marques (32, 43) şi una de Vareiro (79). Marques a înscris şi dintr-o lovitură de pedeapsă (61).
Cu acest succes, Portugalia a câştigat Grupa B, cu 15 puncte, urmată de România, 9 puncte. Portugalia va juca pe teren propriu semifinala cu a doua clasată din Grupa A (1-2 martie), iar România va juca în deplasare cu câştigătoarea Grupei A, în care Georgia şi Spania au câte 10 puncte, înaintea meciului direct de duminică, de la Madrid.