Tenisul, printre sporturile care își reiau activitatea de la 15 mai. Măsurile speciale anunțate de MTS

0
1335

Tenisul este printre sporturile individuale din România care, începând cu data de 15 mai, își pot relua activitatea, dar în condiții speciale, potrivit unui anunț făcut azi de ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe.

Astfel, potrivit documentului ”Condiții pentru reluarea antrenamentelor în cazul sporturilor individuale care se pot practica în aer liber”, publicat pe site-ul oficial al Ministerului Tineretului și Sportului, ”Măsurile descrise mai jos descriu cadrul în care sporturile individuale în aer liber pot fi practicate de către sportivi. Acest cadru este valabil exclusiv pentru activitățile sportive care se pot practica individual, în grupuri nu mai mari de 3 persoane și în aer liber”.

Vicepreședintele FRT, George Cosac, a declarat că revenirea se va face cu îndeplinirea condițiilor stabilite.

„Doi jucători pe teren, la intrarea în bază un registru unde e notată fiecare persoană, temperatura măsurată, soluție dezinfectantă. Am și alcătuit un rezumat din ceea ce au făcut mai toate federațiile importante din Europa și nu numai. Având însă în vedere că fiecare teren, cu împrejurimile, e destul de amplu, e clar că două persoane își pot desfășura activitatea în condiții adecvate, mai bine decât la orice alt sport. Nu există vestiar, asta va fi o problemă”, a spus Cosac, citat de gsp.ro.

„Deschidem Centrul Național și am gândit un program de pregătire comun, de două săptămâni, apoi vom face o competiție la nivel de fiecare lot național.Amicală, că va fi best of 5 tie-break, că va fi câte un set, nu neapărat un meci complet pentru că va fi dificil la început. „Sigur, cu condiția ca jucătorii să fie în zonă, să poată îndeplini condițiile pentru deplasare. Vor fi turnee pregătitoare, locale, ca să-și intre în ritm. Oricum, pentru ei va fi cumplit, după două luni de pauză, iar bășici, bătături, dureri…”, a adăugat vicepreședintele FRT.

Măsuri specifice pentru tenis la simplu

  1. Pe un teren de tenis este permis accesul a cel mult trei participanți (2 jucători, 1 antrenor/medic etc.)
  2. Nu este permis accesul pe teren al copiilor de mingi
  3. Schimbarea terenurilor nu este permisă
  4. În măsura în care este posibil, jucătorii își vor marca propriile mingi și le vor folosi doar pe acestea la serviciu. La sfârșitul meciului, strângerea mingilor se va efectua doar cu ajutorul tuburilor special concepute sau cu ajutorul altor echipamente care nu implică un contact direct cu pielea jucătorilor

Măsurile care preced antrenamentul

  1. Orice antrenament trebuie să fie precedat de o procedură de auto-evaluare. Simptomele comune ale îmbolnăvirii de COVID-19 sunt: tuse, febră, dificultate în respirație(creșterea frecvenței respiratorii), cu debut brusc. Alte  simptome care pot apărea sunt: nas  înfundat, secreții  nazale  fluide,  dureri în  gât, dureri de cap, dureri musculare, diaree, stare de oboseală. Persoanele care prezintă unul sau mai multe dintre  aceste  simptome  sau  l-au prezentat în ultimele două săptămâni trebuie să urmeze procedurile descrise de autoritățile sanitare și să nu părăsească locuința pentru a se antrena;
  2. Deplasarea către și de la locul de desfășurare a antrenamentului trebuie să se facă respectând toate măsurile de protecție dispuse de autorități;
  3. La locul de antrenament trebuie să fie pregătite măsuri pentru igienizarea și/sau dezinfectarea mâinilor și a echipamentului sportiv (de exemplu, gel hidroalcoolic dezinfectant).

Condiții după antrenament

  1. Echipamentele sportive trebuie dezinfectate cu atenție după fiecare folosire;
  2. Îmbrăcămintea folosită în timpul antrenamentului trebuie pusă direct într-o sacoșă închisă ermetic, urmând ca după aceea să fie spălată la o temperatură de peste 80 grade Celsius;
  3. Tratamentul de refacere (fizioterapie, kinetoterapie) trebuie făcut cu respectarea precauțiilor: este de preferat să fie făcut doar de persoanele care au absolută nevoie. În orice moment, în afara personalului medical esențial, în zona de fizioterapie /kinetoterapie trebuie să fie prezentă o singură persoană. Personalul medical trebuie să fie dotat cu echipament de protecție personală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.