Fără îndoială, în această etapă am avut un cap de afiș major: meciul dintre FCSB și Dinamo, două echipe bucureștene rivale ale Universității în campionat. Și am avut ce vedea, pe lângă cele șase goluri, unele spectaculoase, unele în urma unei gafe de curtea școlii a lui Penedo, după ce se întinsese și scosese șutul bine plasat al lui Filip, am văzut ceea ce nu credeam că am să văd vreodată la vreo echipă românească, indiferent ce nume poartă.. am văzut tărie de caracter, am văzut voință, am văzut trei reveniri în joc. Conduși de trei ori, dinamoviștii, cu jumătate de echipă alcătuită din puști din propria pepinieră, alții aduși de prin liga a doua sau a treia, plus Nistor, Penedo și Salomao, cu o asemenea putere de revenire pe tabela de marcaj încât pot să spun că am văzut cel mai frumos joc al actualului sezon din Liga I. Felicitări lui Florin Bratu, care a reușit să alcătuiască în cinci luni de când a fost numit antrenor la Dinamo o echipă pozitivă, care joacă fotbal frumos, spectaculos, și care mă convinge încă o dată că are calitate de motivator, așa cum îl percepusem când antrena România U16, și nu doar de antrenor.

Ceva mai devreme, la Sf.Gheorghe, orașul cu steagul negru în bernă de ziua drapelului, am văzut o echipă bine organizată defensiv, bine dispusă tactic de către Eugen Neagoe, unul din membrii Dream-Team-ului care aducea în 1991 ultimul titlu de campion în Bănie, o echipă care a făcut o mare risipă de energie, compensând astfel precarele mijloacele tehnice pe care le avea la dispoziție. Au învins pe merit proaspăta câștigătoare a Cupei României, iar la sfârșitul jocului craiovenii ar trebui să-i ridice o statuie lui Pigliacelli, fără de care scorul înregistrat la finalul celor 90 de minute ar fi fost unul mai mare.

Din punct de vedere tactic, Eugen Neagoe a știut să contracareze toate atuurile pe care Mangia le avea la îndemână, ghicindu-i acestuia jocul și nelăsându-l să construiască. E drept că nici nu i-a luat mult timp, italianul neabdicând de la sistemul său 3-4-3, în care începe să se vadă tot mai mult lipsa jucătorilor de tip winger de calitate care să facă diferența. Ori, este un fapt cunoscut că, atunci când nu ai jucători care să-ți facă diferența într-un anumit sistem, mai bine nu-l folosești și adaptezi sistemul calităților jucătorilor decât să îl folosești fără rezultate. Iar Burlacu, folosit cu insistență două jocuri la rând ca și titular, dă senzația că singura lui calitate este de rezervă odihnită.

Deși italianul a renunțat la conservatorismul care l-a consacrat prin min.65, când a trecut la un 4-3-3 care se vede cu ochiul liber că nu mai fusese exersat înainte, singurul șut pe poarta celor de la Sepsi a venit in min.75, când Mitriță a urcat din linia a doua, central, și i-a telefonat un balon lejer lui Niczuly, un șut pe care îl putea apăra și un portar de 14 ani.

În mod așteptat, blocați pe construcție în centru, unde Mateiu și Cicâldău au prins o zi nefastă, și fără nici o altă idee tactică venită de pe margine, craiovenii au căutat să mute jocul pe benzi. Rezultatul nu a fost unul scontat, fiindcă neputința a fost cuvântul de ordine. Centrările acestora survolau invariabil careul gazdelor de la Sf.Gheorghe, însă, vorba lui nenea Iancu, toate aveau adrisantul necunoscut. Sau poate că poștașul secui cunoștea tot atât de multă limbă română pe cât fotbal au arătat alb-albaștrii pe teren, duminică după-amiază.

Și așa se face că la finalul meciului, MVP-ul Craiovei a fost portarul Pigliacelli, în timp ce Gardoș și Tiago Ferreira, pierduți undeva pe linia de 16 metri, ca și restul coechipierilor, încă se întrebau pe unde le-a ascuns mingea malianul Tandia, cel mai bun jucător de pe teren.

Din cupa amară a înfrângerii și a neputinței am băut ultimele picături abia după finalul partidei, când Eugen Neagoe, care la interviuri a purtat la gât fularul Științei, a venit să-și salute omologul italian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.