Corneliu Papura, Universitatea Craiova
Foto: Tiberiu Cocora

După victoria frumoasă din Azerbaidjan, contra celor de la Sebail, Universitatea Craiova este pregătită și de startul în nou sezon al Ligii 1. Oltenii primesc vizita celor de la Academica Clinceni în prima etapă, o echipă nou-promovată și încrezătoare într-un start de campionat favorabil.

Sunt convins că ne va aștepta un meci dificil. Întâlnim o echipă nou-promovată, plină de entuziasm și mai mult ca sigur vor veni aici să lupte. Sper să fim inspirați în fața porții, iar ocaziile pe care ni le vom crea să reușim să le și fructificăm. Este un meci greu, este prima etapă, iar presiunea este pe noi. Trebuie să ne concentrăm bine în acest meci. Noi ne dorim să marcăm un număr cât mai mare de goluri și să aducem un număr cât mai mare de suporteri la stadion. Am început bine, cu trei goluri pe terenul celor de la Sebail și cu o posesie de peste 70%, deci avem încredere că putem continua pe același drum. Avem nevoie de agresivitate, trebuie să facem presiune pe adversari, să jucăm ofensiv. Depinde doar de noi, iar dacă reușim toate aceste lucruri, atunci publicul va veni în număr cât mai mare la stadion”, a declarat Corneliu Papură, antrenor Universitatea Craiova.

Una dintre problemele principale alea Universității Craiova pentru partida cu Academica Clinceni este lipsa jucătorilor U21. Dacă Vali Mihăilă și Raoul Baicu sunt indisponibil pentru acest joc, alcătuirea unui prim unsprezece corespunzător va fi o problemă și pentru antrenorul Craiovei, Corneliu Papură.

„Problema esențială pe care o avem este alegerea jucătorului Under 21. Este complicat ca în primul meci să joci cu anumiți jucători, iar în cel de-al doilea să fim nevoiți să schimbăm echipa. O să fiu nevoit să schimb din nou, dar am încredere în toți jucătorii U21. Sper să aleg cea mai bună formulă de start”, a adăugat Corneliu Papură.

Universitatea Craiova – Academica Clinceni se va disputa duminică, de la ora 18:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.