Mutarea lui Alexandru Ioniță la Craiova a fost unul dintre cele mai complicate transferuri din această vară. În cele din urmă, după mai multe negocieri, fostul jucător al Clujului s-a alăturat echipei lui Corneliu Papură și este pregătit să impresioneze pe „Ion Oblemenco”. Acesta s-a arătat mulțumit de condițiile găsite la Craiova și speră să redevină jucătorul de altădată.

„Așteptările mele au fost demult depășite, deoarece am auzit mereu cuvinte de laudă la adresa Craiovei. Aici avem o bază sportivă pe care puține echipe din Liga 1 o poate avea. Colegii, staful, cu toți sunt super ok și mă bucur că am venit, că am făcut o alegere bună. Sper să îmi revin la evoluțiile pe care le-am avut la Astra și vom vorbi din teren. Am încredere foarte mare în această echipă. Ne dorim să intrăm în grupele Europa League, va fi un drum foarte lung, dar nu imposibil. Trebuie să ne concentrăm meci de meci, să avem puțin noroc și la tragerea la sorți, iar apoi vom vedea ce va fi”, a declarat Alexandru Ioniță, noul jucător al Universității Craiova.

Alexandru Ioniță poate debuta în tricoul Craiovei joi seară, în prima manșă a partidei cu Sabail Baku, din turul 1 preliminar Europa League.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.