SCM U Craiova – U BT Cluj 79-92, finala mică LNBM FOTO: Ionuț Greere

SCM Universitatea Craiova a pierdut și meciul doi al finalei pentru medalia de bronz a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Alb-albaștrii au cedat în propriul fief, joi, scor 79-92, în fața celor de la U BT Cluj.

Datorită acestei victorii, formația din Cluj-Napoca termină acest sezon pe locul al treilea, fiind nevoită să fie mulțumită cu medaliile de bronz. De partea cealaltă, SCM U Craiova ocupă poziția a patra, cea mai bună din istoria clubului.

Aco Todorov a început meciul cu  Amedeo Casale, Goran Gajovic, Porter Troupe, Igor Mijajlovic și Vladislav Koreniuk, Bobo Pintea a răspuns cu Nandor Kuti, Aleksandar Rasic, Kyndall Dykes, Andrei Calnicenco și Nana Foulland.

SCM U Craiova – U BT Cluj 79-92, finala mică LNBM FOTO: Ionuț Greere

Sfertul întâi al partidei a fost echilibrat, ambele echipe s-au aflat la conducere, 21-20 în favoarea oaspeților a fost scorul după primele 10 minute de joc. Craiovenii au început mai bine actul secund al primei reprize și s-au distanțat la 36-27, însă oaspeții au avut un run de 13-0, pentru 40-36 la pauza mare.

SCM U Craiova – U BT Cluj 79-92, finala mică LNBM FOTO: Ionuț Greere

La reluare, clujenii au continuat să joace foarte bine ambele faze, iar scoul a luat proporții – 61-46. Ultimele minute ale sfertului trei au fost ceva mai echilibrate, astfel că, înaintea actului decisiv, tabela arăta scorul de 66-54 pentru vizitatori.

Aco Todorov a fost eliminat pentru proteste după o decizie care a agitat spiritele în tribune. Antrenorul macedonean chiar a intrat pe teren pentru a cere socoteală brigăzii de arbitri pentru un fault nesanționat la Troupe. Pe finalul jocului au bifat minute și tinerii celor două formații. Craiovenii nu au mai reușit să reducă diferența și U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 92-79.

Ria’n Holland  a termiant meciul cu 17 puncte, o pasă decisivă, o intercepție, Amedeo Casale a totalizat 11 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive, iar Goran Gajovic a adăugat 10 puncte, 5 recuperări, 4 intercepții, 3 pase decisive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.