SCMU Craiova debutează în play-off-ul campionatului național de volei masculin în compania formației Dinamo București. Partida este programată sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă.

Dănuț Pascu a prefațat partida cu formația bucureșteană în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul oltenilor este de părere că Dinamo vine la Craiova să-şi vândă scump pielea, dar are încredere în jucătorii săi că pot obține toate cele trei puncte.

„Va fi un meci foarte greu, pentru că Dinamo este ca o fiară rănită, care vrea să se trezească la realitate şi să-şi vândă scump pielea, mai ales că are în componenţă jucători foarte valoroşi. Vreau să jucăm cât mai exact, eficient şi să obţinem o victorie. Avem trei jucători care au probleme de sănătate, dar nu foarte grave şi pot juca.”

„Consider că am în componenţă jucători echilibraţi psihic şi puternici din punct de vedere mental şi ăstea sunt motivele pentru care sunt încrezător în rezultatele echipei.“

„Dacă e să ne luăm după clasament, putem spune că primele trei echipe au şanse relativ egale la titlu. Matematic aşa stau lucrurile, dar niciodată nu mă hazardez să fac pronosticuri şi spun că, în primul rând, trebuie să ne vedem de jocul nostru, să tratăm fiecare meci serios, să câştigăm cât mai multe puncte. Din punct de vedere al bugetului, suntem pe locul cinci, iar faptul că suntem în clasament pe doi pot spune că ne-am depăşit deja condiţia, dar asta nu înseamnă că avem de gând să coborâm. O să luptăm la fiecare partidă ca şi când ar fi o finală şi o să încercăm să ocupăm un loc cât mai bun“, a declarat antrenorul formației SCMU Craiova, Dănuț Pascu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.