Baschet (M): Prima declarație a lui Vladislav Koreniuk din postură de jucător al Craiovei

0
430
Vladislav Koreniuk | FOTO: Bogdan Dănescu
Vladislav Koreniuk | FOTO: Bogdan Dănescu

Noua achiziție a echipei SCM U Craiova, ucraineanul Vladislav Koreniuk, a participat la conferința de presă premergătoare meciului cu CSM CSU Oradea din prima etapă a Grupei Roșii a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Pivotul din spațiul ex-sovietic se află de o săptămână alături de noii săi coechipieri. Pentru baschetbalistul ucrainean fiecare partidă este foarte importantă și trebuie tratată foarte serios.

„Suntem o echipă puternică și îmi doresc ca jocul nostru să arate ca al unei echipe puternice. Este prima săptămână a mea alături de noii coechipieri. Cunosc doar echipele importante ale campionatului, însă sunt conștient că orice echipă poate fi periculoasă pentru noi. Fiecare meci are povestea sa. Trebuie să tratăm fiecare meci cu maximă concentrare”, a spus Vladislav Koreniuk, joi, în cadrul unei conferințe de presă.

Meciul dintre SCM Universitatea Craiova și CSM CSU Oradea este programat sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă din Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.