Baschet (M): Marius Toma: „Rețeta pentru victoria de duminică este concentrarea și motivația”

0
361
Mariu Toma | FOTO: Ionut Greere
Mariu Toma | FOTO: Tiberiu Cocora

SCM U Craiova și BCMU FC Argeș Pitești se întâlnesc duminică în etapa cu numărul 6 din Liga Națională de baschet masculin, Grupa Valorică A (GVA). Startul partidei din Sala Polivalentă este programat de la ora 18.00.

Marius Toma a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că jocul cu echipa piteșteană va fi o partidă încrâncenată, în care presiunea va fi alb-albaștrii.

„Urmează cea mai grea partidă din acest sezon. Până acum am fost favoriți doar cu Dinamo, apoi am jucat din postura de challenger, iar acum avem un meci echilibrat, cu o echipă bună, care a pierdut drastic la Sibiu, dar apoi a câștigat clar cu Timișoara, Dinamo și la Steaua. Va fi o partidă încrâncenată, în care presiunea va fi pe noi, iar din acest motiv sunt într-o poziție mult mai avantajoasă decât noi în acest meci. Ultimele două partide de la Pitești le-am pierdut în prelungiri. Avem nevoie de victorie ca să rămânem acolo sus, în primele 6 echipe. Băieții s-au pregătit foarte bine pentru această partidă și sunt pregătiți de jocul de duminică. Rețeta pentru victoria de duminică este concentrarea și motivația. Dacă abordăm meciul la fel cum le-am abordat pe cele cu Sibiu și Oradea de pe teren propriu, putem obține victoria”, a spus Toma.

Marius Toma a făcut și câteva previziuni pentru finalul sezonului regulat: „În opinia noastră, Oradea și Sibiul au puterea să termine în primele trei echipe, împreună cu cei de la Cluj, în timp ce Craiova, Pitești, Timișoara și Steaua se vor bate pentru cele trei poziții care duc în top 6.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.