Universitatea Craiova a câștigat categoric meciul disputat vineri seara, în deplasare, în compania formației Poli Iași, în prima etapă din returul Ligii 1.

Meciul a început cu mari emoții pentru olteni. Valentin Mihăilă a fost lovit în gât de Laurenţiu Rus şi a căzut, ca secerat, la pământ. Ce a urmat e desprins dintr-un film pe care nu am dori să îl vedem vreodată pe o arenă de fotbal, iar imaginile cu Ivan Martic vor face cu siguranță înconjurul lumii. Laurenţiu Rus a fost imediat eliminat şi probabil va avea parte de o suspendare drastică.

capura video DigiSport

Craiovenii au deschis scorul la două minute după pauză. Mateiu a înscris cu capul, după o centrare primită din flancul stâng. Șase minute mai târziu s-a făcut 2-0. Alexandru Mitriță l-a învins pe Rusu printr-o execuție de la marginea careului.

Nu putea lipsi de pe lista marcatorilor bosniacul Elvir Koljic. În minutul 69, vârful alb-albatrilor a înscris al 8-lea său gol în Liga 1, după o pasă venită de la Mitriță.

Pentru Universitatea Craiova urmează meciul de vinerea viitoare cu Sepsi Sf. Gheorghe.

Poli Iaşi – „U” Craiova 0-3 (0-0)

Poli Iaşi: D. Rusu – L. Rus, Mihalache, Frăsinescu, Panţîru – Qaka, Cioinac – Sanoh (58, Platini), Flores, Platini – A. Cristea (73, Ndongala). Antrenor: Flavius Stoican.

Craiova: Pigliacelli – Martic, Donkor, Kelic, Bancu – Mateiu, Cicâldău – Bărbuţ, Mitriţă (82, Meza Colli), Mihăilă (17, Fedele) – Koljic (73, N.Rocha). Antrenor: Devis Mangia.

Cartonașe galbene: Qaka, Cioinac / Bancu, Mitriță

Cartona roșu: L.Rus.

Arbitri: Andrei Chivulete (Bucureşti) – Marius Marica (Bistriţa) şi Ciprian Danşa (Satu Mare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.