Liga 1: Meza Colli și Matteo Fedele au fost prezentați oficial

0
1091
Meza Colli si Matteo Fedele / Foto: Remus Badea
Meza Colli si Matteo Fedele / Foto: Remus Badea

Universitatea Craiova şi-a prezentat oficial ultimele două achiziţii care întăresc echipa antrenată de Devis Mangia. Meza Colli și Matteo Fedele au oferit primele declarații în cadrul unei conferințe de presă.

„O să dau totul pentru echipă. Nu simt presiunea, trebuie doar să mă antrenez și să fac ce trebuie făcut. M-am interesat de echipă când am aflat că mă vor. Adrian Mutu şi Adrian Scarlatache mi-au vorbit foarte frumos despre Universitatea Craiova. Este o noua provocare pentru mine, sper sa fiu 100% cat mai repede și să-mi arăt calitățile mele”, a spus Cesar Meza Colli, la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial.

Cu dublă cetățenie, paraguayană și italiană, Meza Colli a mai evoluat la Cesena, Deportivo Alaves, Inter Baku, FK Gabala, Neftchi Baku, Atromitos Atena. El are în CV 73 de meciuri în prima ligă din Azerbaidjan, două în Serie A, iar în preliminariile Europa League din acest sezon, în turul I, a reuşit două goluri și un assist pentru ultima sa echipă, FK Keshla.

„Sper că voi ajuta clubul să își atingă obiectivele pe care le are. A contat foarte mult că antrenorul este italian. El m-a convins să vin aici. Am văzut calitățile colegilor și sunt sigur că echipa va practica un joc mai bun. Mi-a spus și Herea lucruri frumoase despre Craiova”, a declarat Fedele.

Matteo Fedele a fost adus în Bănie sub formă de împrumut pentru 1 an, cu opțiune de transfer definitiv. Noul jucător al oltenilor a bifat 49 de partide în Serie B, 38 de jocuri în prima ligă a Elveției și 8 meciuri în Serie A. În sezonul competițional 2017 – 2018 a jucat în 23 de partide pentru Cesena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.