Într-o după amiază în care, la Sankt Petersburg, reprezentativele Angliei și Belgiei ne ofereau un joc spectaculos în lupta lor pentru medalia de bronz a Campionatului Mondial din Rusia, telecomanda mi s-a dus singură pe unul din canalele românești care difuzau meciul contând pentru ultimul trofeu al sezonului trecut, Supercupa României.

De la bun început doresc să spun că am avut motive să regret. Trecerea de la Eden Hazard și Harry Kane la Culio și Glavina a fost precum trecerea de la costumul lui Roberto Martinez ori vesta lui Garreth Southgate la treningul lui lui Edi Iordănescu, cu protestele sale cu tot, probabil rămase în fișa postului de antrenor încă din vremea lui Dan Petrescu. Ne-am trezit într-o realitate cruntă, ca și cum am fi ajuns din nou pe drumurile pline de gropi ale Craiovei, după o lună în care am umblat pe marile bulevarde ale mondialelor.

Despre meci nu sunt multe se spus. CFR Cluj a rămas o echipă solidă, poate ceva mai nesigură în apărare decât era în sezonul trecut, însă cu același joc muncitoresc și crispat. Totuși, primele semne ale abandonului tacticii de ”lungă și pe-a doua” încetățenite în Gruia au apărut odată cu intrarea lui Bilel Omrani, care a reușit să învioreze un joc tern, rupt doar de șerpuirea a la Roberto Baggio a lui Mitriță. Singurul care nu a apreciat cum trebuie noua turnură pe care a luat-o jocul a fost Răzvan Popa, un fundaș extrem de lent pentru vârsta lui, dar și rudimentar, în ciuda formării la școala italiană de la Inter. Luând un exemplu din tabăra adversă, intervenția pe care a avut-o la faza penaltiului nu ar fi făcut-o Vinicius nici trezit la 5 dimineața și cu cafeaua nebăută. Presupun că și acum muncitorii de la stadion încearcă să astupe gropanul pe care l-a săpat fundașul nostru odată cu alunecarea la Omrani.

Dar să revenim la echipa lui Devis Mangia, un antrenor pe care-l credeam încremenit în stereotipia unui 3-4-3 destul de ofensiv, însă vulnerabil pe faza a doua. Și nu vreau sa mă leg de postul pe care a jucat noua achiziție Cicâldău, pentru că au spus-o alții care se pricep mai bine. Vreau să despre plusurile pe care le-am remarcat în acest prim semiofical: siguranța pe care Pigliacelli a dat-o apărării, atât prin jocul de picioare cât și modul în care lovește mingea la degajări. Aducerea portarului italian este un câștig, și dacă acesta nu va avea momentele sale de black-out – pe care le are orice portar- atunci putem vorbi despre o certitudine.

Spre surprinderea mea, am văzut pentru prima dată, în ultimele cincisprezece minute, o Craiova care a schimbat sistemul și a trecut la o neașteptată așezare 4-3-3. O premieră pentru antrenorul italian al Științei, pe care consider că ar trebui să o încerce mai des, punând în balanță plecările lui Gustavo și Băluță, jucători mult mai bine adaptați sistemului de joc de anul trecut. De asemenea, având în vedere sistemele de joc dezvoltate la ultima cupă mondială, loc de unde un tactician respectabil își putea umple cel puțin un bloc-notes, m-aș aștepta să văd o încercare de adaptare a așezărilor și poziționărilor din fotbalul mondial la o echipă cu jucători tineri, capabili să învețe sisteme din mers.

De asemnea, ca un coroloar, sper ca în sezonul ce va începe în acest week-end să nu mai avem ocazia să-l vedem pe Mitriță în propriul careu la cornerele adversarilor. Nu de-altceva, însă aportul său fizic la fazele fixe împotriva unor jucatori cu talie, cu o medie de 1,90 m, seamănă tot mai mult cu creșterea economică a României din ultimul semestru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.