Vanessa Balaci și antrenorul Nicușor Bugiulescu

Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București a programat la finalul acestei săptămâni etapa finală a Campionatelor Naționale de atletism pentru juniori 2.

La competiția programată în trei reuniuni au participat 548 de atleți (268 la feminin și 280 la masculin) de la toate cluburile din țară.

Atleții craioveni au urcat de patru ori pe podiumul de premiere. Vanessa Balaci, legitimată la LPS Craiova / CS Universitatea Craiova, a câștigat două medalii la această competiție. Sportiva antrenată de Nicușor Bugiulescu a câștigat titlul național în proba de 200 m, fiind înregistrată cu timpul de 24.97. În proba de 100 m, Vanessa a câștigat argintul, cu timpul de 12.26.

Nicoleta Fîciu (LPS Craiova) a terminat pe locul 3 în proba de aruncarea ciocanului. Atleta din Cetatea Băniei a reușit o aruncare dde 42.91 m. O altă medalie pentru delegația craioveană a fost adusă de Răzvan Anghel, de la LPS Craiova – bronz în proba de 400 m (50.73).

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.