Handbal (F) / EHF Cup: Luptăm pentru calificarea în semifinale » Meciul de la Togliatti poate fi urmărit pe internet

0
708
SCM Craiova - Lada Togliatti 23-25 / EHF CUP, sferturi de finală, manșă tur / FOTO: Ionuț Greere
SCM Craiova – Lada Togliatti 23-25 / EHF CUP, sferturi de finală, manșă tur / FOTO: Ionuț Greere

Handbalistele de la SCM Craiova au plecat în Rusia cu un singur gând – calificarea în semifinalele Cupei EHF. Formația pregătită de Bogdan Burcea va juca sâmbătă, de la ora 14:00, returul sferturilor de finală, în Rusia, în compania celor de la Lada Togliatti. 

Meciul de la Togliatti poate fi urmărit în direct pe site-ul EHFTV.COM. și pe digisport.ro.

În manșa tur, Lada s-a impus în Bănie, scor 25-23, dar calificarea nu s-a jucat încă. Oltencele au un moral foarte bun după victoria contra CSM-ului și și-au propus să răstoarne încă din nou toate calculele hârtiei.

„Putem promite un singur lucru: cum nici cu CSM București nu ne-am dat bătuți, nu am făcut pasul înapoi, nici la Togliatti nu mergem să ne predăm. Mergem să calificăm această echipă. Dacă vom reuși, vom fi foarte fericiți, dacă nu, ne vedem de drumul nostru în campionat. Mai avem 60 de minute de jucat, vreau să ne jucăm şansa. Va fi foarte greu, dar nici până acum nu ne-a fost uşor. E posibil să ne întoarcem cu o înfrângere la zece goluri, însă eu vreau să cred că putem câştiga la două goluri şi putem marca mai mult de 26 de goluri. Fetele sunt obosite, dar nu au obosit degeaba. Compensăm starea de oboseală printr-o stare de spirit“, a declarat Bogdan Burcea.

Partida va fi condusă de o brigadă formată din polonezii Andrzej Chrzan și Michal Janas. Observatori din partea EHF a fost delegat letonul Ilmars Kazinieks.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.