Volei (M): SCMU Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României | 3-0 cu CSM București

0
328
SCMU Craiova - CSM Bucuresti 3-0
SCMU Craiova – CSM Bucuresti 3-0

Misiune îndeplinită pentru voleibaliștii de la SCMU Craiova. Băieții antrenați de Dănuț Pascu s-au calificat în această seară în semifinalei Cupei României, după ce au învins și în manșa retur pe CSM București, scor 3-0 (25-22, 25-22, 25-16).

Alb-albaștrii au început slab jocul și oaspeții au trecut la timona partidei. Gazdele au reușit să treacă în avantaj abia după al doilea time-out tehnic și au închis prima secvență a jocului cu 25-22. Și în setul secund bucureștenii au condus, însă craiovenii s-au desprins la mijlocul secvenței și nu au mai cedat până la final, 25-22 și în al doilea set.

În setul al treilea oaspeții au schimbat toată echipa, în vreme ce Dănuț Pascu a efectuat doar două schimbări în sextetul de bază: Sanchez a intrat în locul germanului Hohne, iar Diaconescu l-a schimbat pe Rosic. Craiovenii au jucat mult mai bine și au terminat meciul în minimum de seturi.

CRAIOVA: Hohne, Sippola, Ene, Olteanu, Radevic, Blagojevic – Rosic (L). Au mai intrat: Sanchez și Diaconescu.

Final 4 Cupei României se va disputa în luna mai 2018.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.