Performanță deosebită pentru boxul craiovean.

Pugilistul Cosmin Toboșaru, legitimat la SCM Craiova, a cucerit medalia de bronz a categoriei 57 kg – la Campionatele Europene de box pentru juniori, competiţie ce s-a desfășurat la Albena (Bulgaria). Sportivul antrenat de Ion Joița a fost învins în semifinale de un georgian, Bakur Chikovani, cu decizie de 3-2.

Craioveanul și-a asigurat prezența pe podium de premiere după victoria la puncte, scor 4-1, la ucraineanul Vdym Klym, în sferturile de finală.

Toboșaru a trecut în primul tur de turcul Emirah Kalakan (decizie, 4-1), iar în turul secund l-a învins pe lituanianul Erikas Laurikietis (5-0).

LĂSAȚI UN MESAJ