Nici nu s-au pus bine în vânzare, că biletele pentru meciul CS Universitatea Craiova – AC Milan sunt aproape să se epuizeze. Au reapărut apoi, în mod miraculos, pe internet, desigur, la un preț și de trei ori mai mare. Un bilet la peluză se vinde chiar și la prețul de 150 lei !

În ziua în care au fost puse în vânzare biletele pentru meciul din turul 3 preliminar UEFA Europa League dintre CS Universitatea Craiova și AC Milan, internetul a fost împânzit cu oferte de vânzare a biletelor, toate având și mențiunea „urgent”.

Un bilet la peluză, care costă oficial 35 lei, se vinde pe un site de vânzări online cu prețul de 150 lei. Bișnițarii pot profita de naivitatea unor persoane care nu au mai prins un bilet la meci și pot scoate bani frumoși din această afacere.

Din păcate, clubul din Bănie ar fi trebuit să limiteze numărul de tichete achiziționate de o singură perosană.

LĂSAȚI UN MESAJ